14:11:49 23.11.2024
Stiri

Un fost membru marcant al PD îl AVERTIZEAZĂ pe Plahotniuc: „Oameni mai puternici și mai autoritari au DISPĂRUT peste noapte”

Politică 30.04.2016 18:00 Vizualizări11212 Autor: Ziarul National
Un fost membru marcant al PD îl AVERTIZEAZĂ pe Plahotniuc: „Oameni mai puternici și mai autoritari au DISPĂRUT peste noapte”


Partidul Democrat (PD), care deține practic toate instituțiile statului în acest moment, este folosit de Vlad Plahotniuc ca o afacere personală. O declarație în acest sens a fost făcută de fostul vicepreședinte al formațiunii, Ambasadorul Andrei Popov.

„Plahotniuc nu înseamnă PD. Pentru domnul Plahotniuc PD este ca o afacere în care sunt mai multe departamente. Este departamentul care se numește PD, iar șeful acestuia este Marian Lupu. Atât. Plahotniuc gândește complex și asta este o explicație de ce se bucură de succes în anumite zone”, a declarat Popov în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Potrivit fostului ambasador în Austria, care recent a părăsit și PD, este nevoie ca în R. Moldova să se producă schimbarea. „Trebuie să fie oprit acest proces de consolidare a controlului asupra instituțiilor statului. În ultimii patru-cinci ani am asistat la o concentrare extraordinară. Acest lucru s-a întâmplat odată cu lichidarea politică a domnului Vlad Filat și desființarea politică a domnului Vladimir Voronin. Asistăm la un leadership fără nici un fel de opoziție reală”, este concluzia diplomatului.

În cazul în care Plahotniuc nu se va opri, atunci poate s-o sfârșească foarte rău, exact ca Nicolae Ceaușescu sau alți dictatori. „Eu am trăit în România în anul 1989. Am văzut ce s-a întâmplat atunci. Cunosc zeci de oameni mai potenți financiar, mai autoritari, dar care au dispărut fizic peste noapte. Nu îi doresc domnului Plahotniuc această soartă. Cred că ar fi bine ca cei care-l sfătuiesc să-i atragă atenția despre felul în care este perceput în societate”, a conchis Andrei Popov.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md