Un fost coleg al lui Dodon îi acuză pe socialiști că ar „CANIBALIZA” subiectul pe marginea accidentului cu implicarea șefului statului


Fostul consilier prezidențial și deputat comunist, Mark Tkaciuk, îi critică dur pe cei care s-au bucurat de faptul că Igor Dodon a fost implicat într-un accident rutier, dar și pe socialiști, care au avansat imediat ideea că ar fi fost vorba de un atentat la viața președintelui.
„Unii neprieteni de-ai lui Dodon s-au bucurat sincer de cele întâmplate, iar asta răstoarnă toate teoriile de progres al moralității și evoluției umane. Dar și socialiștii, în mod canibal, încearcă să încălzească caii peste Mercedesul răsturnat. „Tentativă de omor”, „Atac asupra lumii ruse”, Act terorist”! Această linie devine dominantă în capetele pleșuve ale tinerilor socialiști. Enunțarea acestei „versiuni” i-a atras pe cei mai emeriți specialiști în conspirații de peste hotare”, scrie acesta pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Tkaciuk crede că cei de „dreapta” și de „stânga” sunt gată să „vândă carne de om”. „Și unii, și alții sunt gata să vândă pielea unui om care nu a fost omorât”. Fostul deputat mai spune că toate acestea ar avea loc cu acordul principalului figurant, Igor Dodon.
„Băieți, voi toți o s-o sfârșiți rău. Mai frânați un pic. Trebuie să înțelegeți că, anume datorită unor asemenea situații, prețul pielii voastre nu va costa mai mult decât coaja de la cartofi”, a conchis acesta.









































































