10:49:21 18.04.2025
Stiri

Un diplomat rus, REȚINUT la Aeroportul Internațional Chișinău: Ce voia să scoată ilegal din R. Moldova

Actualitate 02.02.2021 10:22 Vizualizări2005
Un diplomat rus, REȚINUT la Aeroportul Internațional Chișinău: Ce voia să scoată ilegal din R. Moldova

UPDATE // Diplomatul rus din cadrul Ambasadei Federației Ruse la Chișinău care a încercat, împreună cu soția sa, să scoată ilegal 62 de mii de dolari din R. Moldova se numește Kirill Abramov, iar soția sa Alexandra Ambramova.

Abramov este absolvent al Institutului de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse (MGIMO). Tânărul diplomat deținea funcția de atașat în cadrul misiunii diplomatice ruse la Chișinău.

Aflați AICI mai multe detalii.





Un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova ar fi încercat să scoată ilegal din R. Moldova peste 50 de mii de dolari.

Cazul a avut loc duminică, 31 ianuarie, în timp ce diplomatul intenționa să zboare din R. Moldova împreună cu soția sa.

Deschide.md scrie că diplomatul a refuzat să le prezinte polițiștilor de frontieră conținutul bagajului de mână, invocând imunitatea diplomatică de care dispune.

Pavel Voicu, ministrul interimar al Afacerilor Interne, a confirmat incidentul cu implicarea unui diplomat rus pe Aeroportul Internațional Chișinău.

„La verificarea bagajelor pe Aeroportul Internațional Chișinău, polițiștii de frontieră au depistat cu detectorul de metale nereguli în valiza diplomatului, iar ulterior, în prezența vameșilor, când a fost deschisă geanta, acolo se aflau mai multe plicuri. Alte detalii nu vă pot comunica, pentru că acest caz este documentat de către colegii de la Serviciul Vamal și ține de competența lor”, a precizat Voicu.

Olesea Pușcașu, ofițerul de presă al Serviciului Vamal, a confirmat cazul pentru deschide.md, însă nu a putut face mai multă lumină în acest caz. Pușcașu susține că nu cunoaște dacă în acest caz a fost pornit un proces penal pentru contrrabandă, nu cunoaște ce s-a întâmplat cu banii, dar nici dacă i-a fost permis diplomatului rus să-și continuie călătoria. Ea a precizat că ofițerii din cadrul Serviciului Vamal documentează cazul și vor veni cu alte detalii în două sau trei zile.

Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte