02:09:59 23.11.2024
Stiri

Un deputat PAS s-a RĂZGÂNDIT în privința câștigătorilor Eșanu și Grosu: „Opinia mea a fost grăbită şi poate chiar NAIVĂ. Nu cred pe moment că voi putea da acest vot cu inima deschisă”

Politică 29.07.2019 10:21 Vizualizări4720 Autor: Ziarul National
Un deputat PAS s-a RĂZGÂNDIT în privința câștigătorilor Eșanu și Grosu: „Opinia mea a fost grăbită şi poate chiar NAIVĂ. Nu cred pe moment că voi putea da acest vot cu inima deschisă”


Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, nu mai este sigur că va vota în plenul Parlamentului pentru candidaturile lui Nicolae Eșanu și Vladimir Grosu, care săptămâna trecută au câștigat concursul pentru funcția de judecător al Curții Constituționale, organizat de Comisia juridică, numiri și imunități. Alaiba a făcut această precizare, după ce anterior spunea că „rezultatul concursului trebuie acceptat”.

„Referitor la candidaturile domnilor Eşanu şi Grosu pentru Curtea Constituțională. Vineri am formulat o opinie care a trezit multe reacții negative de la oameni sinceri. Asta m-a ajutat. Cred acum că opinia mea a fost grăbită şi poate prea idealistă. Poate chiar naivă. Pe mine într-adevăr mă interesează ce țară o să avem peste 10, 20, 30 de ani. Şi asta este, într-adevăr, mai important decât orice Grosu sau Eşanu.

Este responsabilitatea mea principală să înțeleg fiecare vot pe care îl dau şi să cred în faptul că dând acel vot facem un mic pas în direcția corectă. Responsabilitatea mea este, prin fiecare vot, să reprezint interesele oamenilor în cel mai bun mod posibil.

Funcția de judecător la Curtea Constituțională înseamnă o promovare, iar promovările se fac în baza rezultatelor. Nu cred la moment că voi putea da acest vot cu inima deschisă. O să am foarte, foarte multe întrebări”, a menționat Alaiba.

De menționat că Vladimir Grosu și Nicolae Eșanu au acumulat cel mai mare punctaj la concursul organizat de Comisia juridică, numiri și imunități, însă pentru a ajunge judecători la Curtea Constituțională este nevoie să fie votați de cel puțin 51 de parlamentari.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md