Un consilier al președintelui Timofti ar putea fi CERCETAT PENAL
Consilierul Președintelui Nicolae Timofti în domeniul culturii, învăţământului şi ştiinţei, Mihail Șleahtițchi, ar putea fi cercetat penal pentru fals în declarații, după ce Comisia Națională de Integritate a stabilit că acesta și-a completat eronat declarația de avere depusă pentru anul 2013.
Funcționarul a tăinuit un bun imobil aflat în folosință, 20 de conturi bancare și cota-parte de 33% a soției sale în cadrul unei societăți comerciale.
Nereguli la completarea declarațiilor de avere au admis și doi șefi de direcție din cadrul Poliției de Frontieră. Sergiu Lupașciuc nu a indicat un apartament, trei ari de teren, o mașină deținută prin comodat, trei conturi bancare și două transferuri bănești primite de peste hotare în sumă de 13 mii de ruble. Colegul său de la Poliția de Frontieră, Isac Tarlapan, nu a declarat două apartamente, patru conturi bancare și un credit.
Pentru fals în declarații va fi cercetat de procurori și primarul orașului Durlești, Nicolae Crudu, care a uitat să treacă în declarația de avere patru terenuri, un autoturism deținut prin comodat, o remorcă, 256 de acțiuni în cadrul unei societăți comerciale și un venitul obținut de soția sa în sumă de 4 900 lei.
De asemenea, președintele raionului Căușeni, Ion Ciontoloi, a omis din declarație un teren, un cont bancar și două cote-părți a câte 50% deținute de soție în cadrul unor companii.
Tot pe mâna procurorilor a fost dată și directoarea Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Chișinău. Eleonora Goncear nu a declarat 1 718 lei obținuți ca salariu cumulativ la trei universități, trei construcții auxiliare, un teren aferent casei de locuit, un automobil și 13 conturi bancare.
Potrivit legislației, falsul în declarații se pedepsește cu amendă de până la 12 mii de lei sau un an de închisoare.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”