Un britanic urmărit penal a vrut să fugă din R. Moldova


Un bărbat în vârstă de 45 de ani din Marea Britanie a ajuns pe mâna polițiștilor de frontieră, fiind acuzat de tentativă de trecere ilegală a frontierei. Acesta a fost reținut în apropierea Sectorului de Poliție de Frontieră Stoianovca, mergând spre podul de cale ferată.
Bărbatul a declarat polițiștilor de frontieră că se afla în această zonă în scop turistic. În geanta pe care o avea, au fost depistate hărțile R. Moldova și României, pe care era indicat hotarul moldo-român și bifat podul de cale ferată ce trece peste frontieră.
În cadrul cercetărilor, oamenii legii au stabilit că bărbatul este cercetat penal în două cazuri de escrocherie pe teritoriul R. Moldova, motiv pentru care i-a fost ridicat pașaportul internațional, suspectul fiind eliberat pe cauțiune.
Bărbatul s-a ales cu un nou dosar penal pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.













































































