Un braşovean şi-a scos la VÂNZARE nevasta pe internet. Poliţiştii au intervenit de urgenţă
Un bărbat din Braşov, în vârstă de 38 de ani, a fost arestat pentru 30 de zile după ce şi-a scos soţia la vânzare pe internet.
Poliţiştii braşoveni s-au autosesizat în acest caz încă din data de 3 ianuarie, după ce au văzut un anunţ pe o pagină de socializare prin care se ofereau servicii sexuale. După mai multe luni de filaj, oamenii legii au constatat că bărbatul îşi „vindea“ propria soţie pe internet contra unor sume de bani.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, Gabriela Dinu, a spus joi că poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, Serviciul Acţiuni Speciale şi Serviciului Criminalistic, au percheziţionat domiciliul bărbatului şi au ridicat mai multe bunuri care pot fi probe în dosar.
Potrivit anchetatorilor, clienţii racolaţi pe internet de bărbat erau cei care propuneau locul de întâlnire, pentru ca astfel să fie mai greu de găsit.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 ore, apoi magistraţii Judecătoriei Braşov au emis, pe numele bărbatului, un mandat de arestare preventivă pentru proxenetism.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Sursa: mediafax.ro
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md