Un avocat ITALIAN îi îndeamnă pe românii din Italia să voteze DA la Referendumul din 6/7 octombrie „în ciuda puternicului lobby gay și a dictaturii gândului unic”
După numeroasele voci din spațiul țării care îi îndeamnă pe români să voteze „DA” la Referendumul de pe 6-7 octombrie, acum românii din afara României sunt chemați la vot chiar de reprezentanți ai gazdelor lor.
Astfel, avocatul italian Gianfranco Amato îi îndeamnă pe românii din Italia să meargă la Referendumul pentru căsătorie și să voteze DA.
Amato a transmis mesajul său prin intermediul unui clip video, atât în italiană cât și în limba română. Gianfranco Amato este un jurist binecunoscut în Italia pentru implicarea sa în cauzele ce țin de apărarea drepturilor omului.
„Mă simt dator moral să fac un apel către toți românii care trăiesc în țara noastră.
Pe 7 octombrie, în România, se va desfășura un referendum important, solicitat de către trei milioane de cetățeni, pentru a modifica articolul 48 din Constituție, clarificând principiul care spune că familia este bazată pe căsătoria între un bărbat și o femeie.
În momentul actual, articolul vorbește despre „soți”. Cum era și previzibil, campania de promovare a referendumului se desfășoară în surdină absolută, datorită opoziției puternicului lobby gay și a cenzurii dictaturii gândului unic.
Din acest motiv invit pe toți românii din Italia să voteze DA la acest referendum.
Referendumul pentru familie este de mare importanță. Pentru că într-o lume în care anormalul a devenit normal, românii au ocazia de a spune: bărbatul și femeia, aceasta este adevărata familie. Votez DA!”, a spus el.
Sursa: activenews.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2