Un apropiat al lui Nicolae Timofti EXPLICĂ de ce deja ex-președintele nu a fost la ceremonia de la Palatul Republicii


Ex-președintele R. Moldova, Nicolae Timofti, precum și președintele Curții Constituționale, Alexandru Tănase, nu au fost prezenți astăzi la ceremonia de învestire a noului președinte Igor Dodon.
Fostul secretar general al Aparatului prezidențial, Ion Păduraru, a explicat de ce Timofti nu a fost la ceremonie.
Citește și: Timofti îl DESFIINȚEAZĂ pe Dodon, care spune că trebuie să ne cerem IERTARE de la SERARATIȘTII de la Tiraspol
„Ex-președintele nici nu trebuie să participe la această etapă a învestirii. Legea stabilește clar cine și unde participă la procedura de inaugurare. Ex-președintele nu participă la ședință, ci îl întâlnește pe noul președinte la Reședința de lucru, pentru a-i transmite împuternicirile. E o procedură separată. Ce semnifică transmiterea? O știu doar președinții. Ядерный чемоданчик (valiza nucleară n.r.) nu avem”, a spus Păduraru.
De menționat că deputații fracțiunilor parlamentare ale PL, PLDM, PCRM ți unii deputați neafiliați au boicotat ceremonia de învestire a lui Dodon. De asemenea, au lipsit și ministrii Valeriu Munteanu și Anatol Șalaru. Cei doi susțin că Igor Dodon nu este președintele lor.
Nici vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu a putut să ajungă la învestirea lui Dodon, pentru că avionul cu el la bord nu a putut ateriza la Chișinău din cauza ceții și a fost direcționat la Budapesta.









































































