Un antrenor a fost EXCLUS din componența Federației de Taekwondo WTF. MTS nu vrea să legitimeze DECIZIA
Sancțiuni disciplinare de proporții zguduie în ultimul timp taekwondo-ul moldovenesc, versiunea olimpică WTF. Ne referim la cazul fostului antrenor al reprezentativei naționale, Vladislav Mazur. La începutul anului curent, el a fost înlăturat de la cârma selecționatei Republicii Moldova, iar acum Vladislav Mazur a fost exclus și din componența Federației Moldovenești de Taekwondo WTF. Această hotărâre a fost luată la Ședința Biroului organizației de profil.
Potrivit hotărârii Biroului, adoptată în unanimitate de voturi, din componența FMT WTFau mai fost excluse Clubul Sportiv Republican de Taekwondo WTF „UNITED” (președinte Vladislav Mazur) și Clubul Sportiv „AM-BER” (președinte Andrei Berezicov). Hotărârea respectivă a fost luată ca urmare a invocării acțiunilor ilegale a conducătorilor instituțiilor menționate mai sus, acțiuni exprimate prin încălcarea regulamentului Federației, a normelor etice și de comportament sportiv (anexă: procesul verbal al ședinței).
Fostului selecționer al reprezentativei Moldovei, Vladislav Mazur, i se incriminează informația eronată pe care a oferit-o Ministerului Tineretului și Sportului în care susținea că el este antrenorul lui Aaron Cook. Ca urmare, în baza acestei informații Vladislav Mazur a primit un premiu în bani.
De asemenea, sportivii Stepan Dimitrov și Vadim Dimitrov, aflați în subordinea lui Vladislav Mazur, n-au participat la două turnee internaționale, contrar informației prezentate de acesta din urmă Ministerului Tineretului și Sportului (în baza extrasului din Ordinul MTS).
Menționăm că, la începutul anului curent, Vladislav Mazur a fost demis de la șefia selecționatei Republicii Moldova ca urmare a rezultatelor nesatisfăcătoare ale echipei. În calitate de antrenor principal al reprezentativei naționale a fost numit Mircea Bețian. Totuși, din motive ce rămân necunoscute, până în ziua de astăzi această hotărâre a federației de profil nu a fost legitimată de Ministerul Tineretului și Sportului.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania