18:01:57 22.11.2024
Stiri

PAS a PĂRĂSIT ședința de astăzi a Parlamentului, acuzând alianța „disperată” PSRM-ȘOR de „atac asupra instituțiilor de stat și a democrației”

Actualitate 23.04.2021 10:13 Vizualizări1681 Autor: Ziarul National
PAS a PĂRĂSIT ședința de astăzi a Parlamentului, acuzând alianța „disperată” PSRM-ȘOR de „atac asupra instituțiilor de stat și a democrației”


UPDATE // Și fracțiunea Platformei DA a părăsit ședința Parlamentului, în momentul în care s-au anunțat 68 de deputați în sală și a fost citită declarația socialiștilor privind „caracterul captiv al Curții Constituționale”.

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, a amintit că „istoria se repetă de două ori - o dată ca tragedie, a doua oară ca farsă”. Potrivit lui Slusari, în 2019, când a fost adoptată declarația privind statul capturat, era vorba despre o „tragedie”, iar acum - despre „o farsă” la care deputații Platformei DA nu vor să participe.

Aceeași sursă a precizat că „vojdiul” socialiștilor ar negocia data alegerilor anticipate, iar ceea ce se întâmplă acum ar fi „dansul celor doi actori”, Igor Dodon și Maia Sandu.





Fracțiunea parlamentară a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a părăsit ședința de astăzi a Parlamentului din cauza mai multor subiecte „populiste” incluse pe ordinea de zi de către majoritatea formată din socialiști și Partidul „ȘOR”.

Anunțul a fost făcut de liderul fracțiunii PAS, Igor Grosu, în debutul ședinței în plen, care a acuzat majoritatea PSRM-ȘOR de „atac asupra instituțiilor statului”, inclusiv asupra Curții Constituționale, dar și de „atac asupra democrației”.

„Ceea ce se va întâmpla astăzi în Parlament arată cât de disperată este această alianță în contextul alegerilor anticipate”, a afirmat Igor Grosu.

Imediat după anunțul lui Grosu, fracțiunea Platformei DA a cerut o pauză de 20 de minute, după care va anunța dacă va urma sau nu gestul colegilor din PAS.

Menționăm că pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului figurează proiectul socialiștilor privind aprobarea unei declarații despre „caracterul captiv al Curții Constituționale”, după ce Înalta Curte a stabilit circumstanțele de dizolvare a actualului Parlament.

De asemenea, pe ordinea de zi se regăsesc proiectele privind compensarea tarifelor la energia electrică pentru toți consumatorii din R. Moldova, inclusiv pentru deputați și milionari, pentru o perioadă de două luni, inițiativă criticată și de furnizorii de energie electrică, dar și abrogarea repetată a așa-zisei legi a miliardului, inițiativă declarată recent neconstituțională. Ambele proiecte urmează a fi votate în lectură finală.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md