Ultimele cuvinte ale lui Alexei Navalnîi pentru soția Iulia
Unul dintre cei mai importanți actori politici din Rusia în ultimele decenii, Alexei Navalnîi, a fost declarat mort de către autoritățile de la Moscova într-un mesaj transmis vineri, 16 februarie.
Opozantul lui Putin, mort la vârsta de 47 de ani, a transmis două mesaje pe rețeaua socială X în cursul zilei de 14 februarie, cu puțin timp înainte să fie trimis la izolare. Într-unul dintre ele anunța pedeapsa care i-a fost impusă nejustificat, iar celălalt i-a fost adresat soției Iulia Navalnaia, cu ocazia Zilei Îndrăgostiților.
„Iubito, totul e ca într-un cântec cu tine: între noi sunt orașe, luminile de decolare ale aeroporturilor, furtunile albastre de zăpadă și mii de kilometri. Dar simt că ești aproape în fiecare secundă și te iubesc tot mai mult", a scris Alexei Navalnîi în ultimul mesaj adresat soției.
Ultimul mesaj public transmis de soția Iulia datează din primăvara anului trecut, când documentarul „Navalnîi” a câștigat Oscarul la această categorie: „Soțul meu este în închisoare doar pentru că a spus adevărul. Soțul meu este în închisoare doar pentru că a apărat democrația. Aleksei, visez la ziua în care vei fi liber. Și țara noastră va fi liberă. Fii puternic, iubirea mea!".
Cei doi au împreună o fiică, Daria (23 de ani) și un fiu Zakhar (15 ani).
Iulia Navalnaia trăiește în acest moment în azil politic în Statele Unite. Julia Ioffe, o influentă jurnalistă de la Washington, spune că s-a întâlnit cu soția deținutului politic chiar în seara zilei de 15 februarie:
„Tocmai am văzut-o aseară pe Iulia Navalnaia, care mi-a spus că în sfârșit și-a dat seama ce să le spună oamenilor când o întreabă despre Alexei: „Se descurcă bine în circumstanțe nefavorabile”. Surse apropiate familiei spun că ea nu știa ce s-a întâmplat până la anunțul oficial".
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski