ULTIMATUMUL DE LA ORA 5.00 // Mâine ar putea începe RĂZBOIUL în Crimeea


Comandantul flotei ruse de la Marea Neagră, Alexandr Vitko, le-a înaintat un ultimatum militarilor ucraineni care sunt dislocaţi în Crimeea, au comunicat pentru agenţia Interfax-Ucraina surse din cadrul Ministerului rus al Apărării.
„Dacă până mâine, la 5.00 dimineaţă, militarii ucraineni nu se vor preda sau părăsi peninsula Crimeea, atunci bazele lor militare vor fi luate cu asalt”, au informat cei de la Ministerul Apărării al Federaţiei Ruse.
Acest ultimatum a fost adus atât la cunoştinţa militarilor ruşi, cât şi a celor ucraineni, care stau în unităţile lor militare şi aşteaptă noi ordine.
Amintim că, anterior, trupele Federaţiei Ruse i-au somat pe militarii ucraineni să treacă de partea lor. Ultimatumul respectiv a expirat luni, la ora 16.00.









































































