12:01:34 22.11.2024
Stiri

Voronin nu a știut NIMIC despre vizita-fulger a lui Dodon la Moscova și nu e sigur dacă acesta mai revine în R. Moldova, în contextul reținerii lui Stoianoglo. Comunistul spune că va COLABORA cu PAS și nu vrea FUZIUNEA cu PSRM

Actualitate 06.10.2021 20:13 Vizualizări23075 Autor: Ziarul National
Voronin nu a știut NIMIC despre vizita-fulger a lui Dodon la Moscova și nu e sigur dacă acesta mai revine în R. Moldova, în contextul reținerii lui Stoianoglo. Comunistul spune că va COLABORA cu PAS și nu vrea FUZIUNEA cu PSRM


Comunistul Vladimir Voronin susține că a discutat zilele trecute cu Igor Dodon, doar că acesta nu a pomenit niciodată că ar urma să plece într-o vizită de lucru la Moscova. De asemenea, Voronin s-a supărat pe Dodon care s-a lăudat că el i-a adus pe comuniști în Parlament.

„Ieri am văzut de pe site-uri că Igor Dodon se află la Moscova. Idee nu am ce face la Moscova. Noi am discutat zilele acestea, dar nu mi-a spus că pleacă, nu mi-a zis nimic. Am aflat de la televizor... Eu nu știu ce vizită de lucru are el la Moscova. Nici eu nu înțeleg și de aceea nu pot să vă explic. A plecat și atât”, a spus în această seară Voronin, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova.

Citește și: Voronin vrea să se rupă de Dodon. „Am înțeles că nu se mai dorește FUZIUNEA celor două partide. Cred că nu mai intră COMUNIȘTII în Parlament. Noi suntem mult mai pregătiți, avem instrumente media, președinți de raion, primari…”

Întrebat dacă Dodon a fugit pentru totdeauna, în contextul reținerii procurorului general, Alexandr Stoianoglo, comunistul a răspuns: „Eu nu am argumente nici să cred și nici să nu cred. Când o să am argumente, atunci voi răspunde".

Citește și: Președintele Parlamentului nu crede în COINCIDENȚE: „Dodon a FUGIT din R. Moldova… avea biletul cumpărat. Eu mă mir de această coincidență. El e fioros doar când fuge”

Voronin a comentat și declarația de ieri a lui Dodon, potrivit căreia dânsul ar fi dat înapoi în privința fuziunii între PSRM și PCRM: „Nimeni nu i-a promis lui fuziunea, să nu inventeze pe loc gol, pentru că nu e frumos”.

Citește și: Dodon a PLECAT din R. Moldova în ziua în care a fost reținut Stoianoglo. Socialistul se așteaptă să-i fie deschise DOSARE penale. „Eu sunt sigur că vor începe PROTESTELE. Putem scoate zeci de mii de oameni în piață”

În același context, Voronin s-a supărat și pe faptul că Dodon a afirmat că socialiștii i-ar fi adus pe comuniști în Parlament.

„Încă nu se știe cine pe cine a lustruit. Noi i-am spălat pe socialiști de toate păcatele lor, după ce ei au fost la guvernare sau ei pe noi, care nu am fost la guvernare. Așa că nu se știe cine a avut rolul de a lustrui. Dacă ne-am înțeles să facem bloc, așa vom merge mai departe, dar niciun fel de fuziune. Dodon a zis că, dacă nu facem fuziunea, nu mai intrăm în Parlament? Dar el este Baba Vanga? Mai vedem noi, pentru că decid alegătorii”, a precizat comunistul.

În cadrul aceleiași emisiuni, Voronin a recunoscut că de mai multe ori are opinii separate față de cele e socialiștilor din fracțiunea Blocului „Comuniștilor și Socialiștilor”. Astfel, Voronin preferă să voteze alături de deputații din majoritatea parlamentară, pe care „îi respectă”.

„În linii generale, eu personal conștientizez că acești oameni nu au venit de capul lor în Parlament (PAS n.r.). Ei au fost votați de alegători, de cetățenii R. Moldova. Eu sunt obligat să-i stimez, să fac tot posibilul să avem o colaborare… Nu e decizia mea că ei au venit în Parlament, fie că-s buni sau răi. Dacă lumea i-a ales, atunci i-a ales de buni. Eu am o atitudine de stimă față de ei, pentru că sunt reprezentanții poporului. Atunci când se discută chestiuni ce țin de interesul național, eu îi susțin, chiar dacă în fracțiune sunt alte opinii. Eu susțin aceste propuneri ale lor. Uite vă ofer un exemplu. E vorba de creditul pentru gestionarea pandemiei. În fracțiune erau alte opinii, dar eu le-am spus să lase tot la o parte, pentru că oamenii își pierd viețile. S-a început discuții că ei vor spăla banii, că nu știu ce… Noi trebuie să ne gândim să salvăm oamenii”, a punctat Voronin.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md