Viorel Morari a fost SUSPENDAT din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție
Membrii Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) l-au suspendat astăzi din funcție pe șeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari.
Astfel, CSP a acceptat cererea procurorului general Alexandr Stoianoglo, care a solicitat dezbaterea subiectului în ședință închisă, pe motiv că dosarul penal în privința lui Morari este în procedură, iar informația prezentată ține de secretul anchetei.
Astfel, procurorul-șef al PA va fi suspendat din funcție până la adoptarea definitivă a hotărârii în dosarul în care este vizat.
Amintim că Viorel Morari se află acum în Penitenciarul nr.13, fiind reținut pe 10 ianuarie curent. Acesta este învinuit că ar fi primit de la Vladimir Plahotniuc o plângere pe care ar fi înregistrat-o contrar prevederilor legale, în baza căreia a pornit o cauză penală şi a falsificat o serie de acte procesuale. Respectivele acțiuni, potrivit probatoriului, au fost comise atât în interes personal, cât și în interesul lui Plahotniuc, dar și altor persoane din anturajul acestuia, cu scopul de a-i proteja de implicare, în calitate de bănuiţi, în cauza penală privind frauda bancară şi a obstrucționa cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a dosarului.
Morari neagă acuzațiile și spune că a fost reținut la comanda președintelui Igor Dodon, pe motiv că a reluat urmărirea penală privind finanțarea ilegală, din exterior, a socialiștilor și a campaniei sale prezidențiale din 2016.
IGM: Peste 2 270 de ucraineni au obținut cetățenia R. Moldova în ultimii circa doi ani, iar alți 2 151 au fost recunoscuți ca fiind cetățeni moldoveni
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei