VIDEO // Un complice vizat în cazul tentativei de a incendia mașini ale Poliției, dar și sediul CEC, reținut de Poliție
Unul dintre complicii grupului infracțional care planifica să incendieze mașinile Poliției, dar și sediile Comisiei Electorale Centrale, Curții de Apel și al altor instituții publice, a fost reținut pentru 72 de ore.
Bărbatul, implicat în tentativele de creare a destabilizărilor în masă, în contextul alegerilor prezidențiale și referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, a fost încătușat de mascații de la „Fulger” într-un apartament din sectorul Ciocana al capitalei, la câteva zile după reținerea a cinci persoane din Transnistria.
Bănuitul a fost surprins de mai multe ori la obiectivele menționate, examinând tot ce se întâmplă în jur, inclusiv când vin conducătorii instituțiilor respective, care sunt mașinile lor sau câți reprezentanți ai forțelor de ordine sunt la fața locului etc.
Potrivit Poliției, de la domiciliul său a fost ridicat un telefon mobil, care conține probe concludente pentru cauza penală.
Acum, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) examinează probatoriul acumulat în vederea determinării necesității aplicării arestului preventiv în cazul bărbatului.
Amintim că unul dintre automobilele de serviciu ale Poliției a fost incendiat chiar în ziua alegerilor prezidențiale de duminică, 3 noiembrie. Anterior, un grup format din cinci persoane a fost reținut în timp ce intenționau incendierea sediului CEC, fiind ulterior plasați în arest preventiv.
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”
Administrația separatistă de la Tiraspol va OPRI CĂLDURA pentru cetățeni începând cu 1 ianuarie 2025, ora 7.00