VIDEO // Mai mulți pensionari au fost deposedați de aproximativ 7 000 000 de lei, după ce și-au „investit” toate economiile în criptomonede


Organele de drept au reținut patru bărbați și o femeie, care au lipsit de aproximativ 7 000 000 de lei mai mulți vârstnici ademeniți „să investească” în criptomonede. Cele nouă persoanele înșelate sunt din Edineț, Orhei, Ialoveni, Căușeni și Cahul și au fost convinse de către bănuiți să investească sume de peste 10 000 de lei, în mai multe tranșe.
Pensionarilor li se promitea că vor câștiga mulți mai bani, în funcție de creșterea sau scăderea burse de valori.
Cei patru bărbați bănuiți din Cahul, Căușeni, Ceadâr-Lunga și Edineț, cu vârste cuprinse între 19 și 43 de ani, creau conturi bancare și identificau prin intermediul aplicațiilor Whatsapp și Telegram posibilii „investitori”. Femeia bănuită, în vârstă de 43 de ani (concubina liderului grupului criminal organizat, anunțat în căutare prin Interpol), avea rolul de curier – primea banii de la victime.
Astfel, bănuiții profitau de vulnerabilitatea pensionarilor și lipsa de informare pentru a fi duse cu ușurință în eroare, ulterior aceștia extrăgeau de la bancomate banii depuși de către victime. Mai apoi, atunci când „investitorii” își cereau profitul promis, bănuiții le cereau alte sume de bani, ca și „comision” pentru extragerea banilor investiți.
În final, banii erau convertiți în criptovalută de către un suspect de 22 de ani.
Cei nouă pensionari, care au „investit” inclusiv din bani împrumutați, au fost înșelați în total cu 385 000 de lei, 360 000 de dolari și 30 000 de euro, echivalentul a 7 000 000 de lei.
În cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, oamenii legii au depistat și ridicat mai multe probe: telefoane mobile și carduri bancare, un aparat pentru numărarea bancnotelor, cartele telefonice, extrase ale transferurilor bancare, înscrisuri de ciornă, precum și suporturi de stocare a informației.











































































