05:41:40 02.10.2024
Stiri

VIDEO // Iran și Hezbollah au atacat în același timp Israelul cu rachete balistice. S-a întrunit comitetul de război într-un buncăr. Ambasada R. Moldova în Israel le cere moldovenilor să se îndrepte către adăposturi

Actualitate 01.10.2024 20:41 Vizualizări576 Autor: ZiarulNational
VIDEO // Iran și Hezbollah au atacat în același timp Israelul cu rachete balistice. S-a întrunit comitetul de război într-un buncăr. Ambasada R. Moldova în Israel le cere moldovenilor să se îndrepte către adăposturi


Armata israeliană a anunţat marţi că rachete au fost lansate din Iran spre Israel, precizând că sirenele sună pe întreg teritoriul Israelului, relatează agenţiile internaţionale de presă.


Potrivit jurnaliştilor de la faţa locului, deasupra Ierusalimului se pot vedea tirurile de intercepţie ale sistemului Domul de Fier, urmate de detonări.

Media israeliene relatează că Iranul a lansat peste 100 de rachete asupra Israelului.

Înainte de aeasta, armata israeliană a îndemnat marţi populaţia Israelului să se pregătească pentru un eventual atac iranian "la scară mare" dând ascultare directivelor apărării pasive şi deplasându-se imediat către adăposturi în caz de alertă, pentru a rămâne acolo ,,până la noi ordine", informează AFP, citat de Agerpres.

,,Urmărim ameninţarea cu seriozitate", a declarat contraamiralul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, într-un mesaj televizat.

,,Tirurile dinspre Iran ar putea fi la scară mare", a adăugat el după ce SUA au atenţionat împotriva unui atac ,,iminent cu rachetă balistică" din partea Republicii Islamice Iran.

În acelaşi timp, armata israeliană a anunţat raiduri terestre ale trupelor sale contra Hezbollahului în sudul Libanului şi mobilizarea unor forţe suplimentare împotriva mişcării libaneze, un aliat al Iranului şi un duşman înveterat al Israelului.

Ambasada SUA în Israel a ordonat personalului său şi familiilor lor să se îndrepte către adăposturi.

,,SUA au indicaţii conform cărora Iranul se pregăteşte să lanseze un atac iminent cu rachetă balistică" împotriva Israelului, a declarat înainte de aceasta un înalt responsabil american, sub protecţia anonimatului. Un astfel de atac "ar genera consecinţe grave" pentru Iran, a atenţionat el.

,,Partenerii noştri din SUA ne-au informat că au detectat o pregătire a Iranului pentru tiruri cu rachete asupra statului Israel. Deocamdată, noi nu detectăm nicio ameninţare aeriană (dinspre) Iran", a declarat Hagari. Însă, dacă un astfel de atac va avea loc, armata israeliană "este gata să se apere şi să atace", a adăugat el.

Pe 13 aprilie, ca ripostă la un atac sângeros imputat Israelului asupra consulatului iranian la Damasc, Iranul a tras asupra Israelului circa 350 de drone explozive şi rachete, primul atac direct de acest gen, în care a fost rănită o persoană din comunitatea beduină. Majoritatea rachetelor au fost interceptate de Israel cu ajutorul unor ţări străine, în special SUA.

Ambasadei R. Moldova în Israel le-a cerut cetățenilor din zona de alertă Gush Dan să rămână aproape de un spațiu de protecție (MAMAD, MAMAC, adăpost, scară interioară sau cameră interioară) până la o nouă notificare. Rămânerea în spațiul de protecție este esențială în caz de urgență.

,,În cazul unei alerte, trebuie să intrați în spațiul de protecție și să rămâneți acolo timp de cel puțin 10 minute. Se recomandă să vă actualizați informațiile din mass-media și să așteptați instrucțiuni suplimentare. Pentru mai multe informații, puteți suna la centrul de urgență 104 sau vizitați portalul național de urgență", comunica Ambasada R. Moldova.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.09.2024 09:46 Nicolae Negru Nicolae Negru // Logica rezistenței

27.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Voronin, heraldul lu...

23.09.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Portretul alegătorul...

Meteo in Moldova

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md