VIDEO // Curtea Constituțională dă undă verde organizării REFERENDUMULUI privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană
Curtea Constituțională a dat marți, 16 aprilie, aviz pozitiv propunerii formulate de 46 de deputați ai Partidului Acțiune și Solidaritate privind inițierea unui referendum republican constituțional ce vizează aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană. Astfel, referendumul constituțional urmează să aibă loc pe 20 octombrie curent, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
Potrivit avizului Înaltei Curți, atât proiectul legii de revizuire a Constituției, cât și propunerea de a desfășura referendumul republican constituțional la 20 octombrie 2024, precum și întrebarea propusă sunt conforme Constituției.
Referitor la proiectul legii de modificare a Constituției, Curtea a concluzionat că propunerile de modificare a Constituției nu afectează caracterul suveran al statului R. Moldova.
Proiectul de modificare a Constituției propune completarea preambulului Legii Supreme a țării cu următoarele două alineate: „RECONFIRMÂND identitatea europeană a poporului Republicii Moldova, DECLARÂND integrarea în Uniunea Europeană obiectiv strategic al Republicii Moldova”.
Președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, a declarat într-un briefing de presă că rezultatele referendumului constituțional vor avea putere juridică supremă, fără o eventuală confirmare a Parlamentului. Totodată, sursa citată a menționat că inițiativa legislativă de revizuire a Constituției nu afectează caracterul suveran și independent al R. Moldova, nici statutul de neutralitate permanentă.
Avizul Curții Constituționale intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial.
După avizul Curții Constituționale, proiectul de lege va fi prezentat în Parlament.
Referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta Maia Sandu și ar urma să înscrie obiectivul strategic de integrare europeană în Constituție.
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
Şeful diplomaţiei franceze: Ucraina poate lansa rachete cu rază lungă de acţiune în Rusia
Noua găselniță a lui Putin pentru a aduna carne de tun pe frontul din Ucraina: Lege care va permite tuturor celor care semnează un contract pe un an pentru a merge să lupte în Ucraina după 1 decembrie să fie scutiţi de orice datorii