VIDEO // Convoiul format din 20 de camioane cu ajutoare UMANITARE pentru R. Moldova a pornit spre Chișinău. Ludovic Orban: „Sper să nu încerce unii să EXPLOATEZE POLITIC acest gest făcut pentru cetățenii R. Moldova”
Un convoi de 20 de camioane cu echipamente sanitare oferite de către România cetățenilor din R. Moldova pentru sprijinirea în lupta împotriva epidemiei de COVID-19 a plecat miercuri dimineața din Piaţa Victoriei de la București. Premierul României, Ludovic Orban, dar și alți oficiali, inclusiv miniștri Marcel Vela și Nelu Tătaru, au asistat la plecarea camioanelor cu ajutoare umanitare spre R. Moldova.
Premierul Orban a menționat că pe 6 mai, acum 30 de ani, a avut loc „Podul de flori”, iar atunci peste un milion de români de pe ambele maluri ale Prutului au circulat liber și de o parte, și de alta.
„Pe 6 mai 1990, în urmă cu 30 de ani, a avut loc trecerea liberă a Prutului, a frontierei dintre România şi fosta Uniune Sovietică. O manifestaţie cunoscută drept „Podul de flori”, a fost simbolul legăturilor puternice de fraternitate. Astăzi, la 30 de ani de la „Podul de flori”, Guvernul României face un gest umanitar, de solidaritate pentru cetăţenii R. Moldova. Am decis să alocam o sumă de 16,5 milioane RON (3,5 milioane de euro) pentru a putea oferi acest ajutor important cu echipamente şi medicamente”, a declarat premierul Orban.
Astfel, premierul a precizat că Guvernul României donează cetăţenilor din R. Moldova 500 000 de măşti, medicamente, combinezoane, viziere etc.
„Vom completa cantităţile, dacă se va impune completarea. Acest gest de unamitate şi solidaritate vine după gestul de săptămâna trecută, când am trimis şi medici. Le mulţumesc tuturor celor care s-au implicat pentru a face posibil acest act de umanitate. Cred că e un gest firesc și sper ca să nu încerce unii să exploateze politic acest gest. Este făcut pentru cetățeni, indiferent că sunt români sau au altă apartenență etnică. Sper că astfel vom contribui la lupta împotriva COVID – 19”, a punctat Ludovic Orban.
Oficialul a precizat că acest convoi de camioane, care aparțin Inspectoratului pentru Situații Excepționale și Ministerului Apărării Naționale, va ajunge astăzi mai întâi la Iași.
„Mâine, în jurul orei 9.00 – 9.30, camioanele vor trece Prutul și vor fi însoțite de miniștrii Marcel Vela și Nelu Tătaru, dar și de secretarul de stat de la Departamentul pentru Relația cu R. Moldova, Ana Guțu”, a conchis Orban.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”