VIDEO // Centrul de informare NATO de la Chișinău ar fi fost INCENDIAT INTENIONAT. Precizările făcute de administrația instituției care găzduiește centrul
ACTUALIZARE // Poliția R. Moldova anunță că examinează versiunea incendierii intenționate a Centrului de informare NATO.
„În contextul incendiului care a izbucnit aseară la Centrul de informare și documentare privind NATO din R. Moldova, precizăm că examinăm versiunea unei incendieri cu intenție. La momentul actual, sunt stabilite toate circumstanțele necesare pe caz. Odată cu apariția noilor detalii, vom veni cu precizări”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției.
Centrul de informare NATO de la Chișinău, care se află în incinta Universității de Stat din Moldova (USM), ar fi fost incendiat intenționat joi seara. Precizările au fost făcute de administrația USM.
„În seara zilei de ieri, 8 februarie, ora 18:45, în mod intenționat a fost incendiată o clădire a Universității de Stat din Moldova. Din fericire, nicio persoană aflată în acel moment pe teritoriul universității nu a avut de suferit”, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Urmările puteau fi mai grave, dacă pompierii nu interveneau rapid.
„Organele competente au reacționat prompt în vederea localizării incendiului și a efectuării măsurilor investigative la fața locului. USM rămâne să funcționeze în continuare în regim normal”, mai arată sursa citată.
Amintim că un incendiul a distrus ușa și geamurile Centrului de informare NATO, iar intervenția promptă a pompierilor au curmat extinderea flăcărilor spre interior.
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia