VIDEO // Vicepremierul Bolea a fost delegat să discute cu fermierii PROTESTATARI, însă ultimii vor să fie primiți de Maia Sandu, Igor Grosu și Dorin Recean. „Vladimir Bolea nu este factor de decizie, dar factor de manipulare grosolană”
Vicepremierul Vladimir Bolea, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), îi așteaptă astăzi la discuții pe fermierii protestatari. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean, după ședința de Guvern.
Potrivit lui Recean, vicepremierul Bolea îi așteaptă pe agricultori astăzi, la ora 16.00, la Cahul, „epicentrul” secetei din anul trecut, unde cei mai mulți fermieri au avut de suferit.
Oficialul le va explica acestora cum vor fi repartizate cele 50 de milioane de lei alocate recent de către Guvern sau câte 2 500 de lei per ha.
Prim-ministrul a adăugat că o altă discuție cu fermierii va avea loc, în prezența sa, și în ziua de vineri, la sediul MAIA.
De partea cealaltă, unul dintre liderii protestatarilor, Sergiu Stefanco, a afirmat că fermierii nu au ce discuta cu Vladimir Bolea, deoarece dânsul nu ar fi un factor de decizie, dar un „factor de manipulare”.
„Am fost sunat de parlamentarul Iurie Păsat, care mi-a comunicat că la ora 16.00 va veni la vama Leușeni ministrul Vladimir Bolea. Dânsul a spus că nu cunoaște revendicările noastre. Dar eu nu știu ce putem discuta cu el… El nu este factor de decizie, dar factor de manipulare grosolană. Noi vrem să ne întâlnim cu cei care pot hotărî ceva în R. Moldova. E vorba de premierul Dorin Recean, președintele Parlamentului, Igor Grosu și doamna președinte, Maia Sandu. Așteptăm invitații și reacții din parte celor trei conducători”, a menționat în această dimineață Stefanco, dup ce colegii săi au blocat din nou drumul LeușeniAlbița.
Acesta a mai adăugat că înțelege supărarea celor care intenționează să ajungă în România e la Leușeni, dar și aceștia trebuie să-i înțeleagă pe agricultori. „Aveți dreptul să ne criticați, dar noi ieri am anunțat public că vom bloca drumul. Noi înțelegem că sunteți supărați, dar să ne înțelegeți că suntem în stradă nu doar pentru noi. Revendicările noastre rămân aceleași. În primul rând, ne dorim o întâlnire cu reprezentanții conducerii de vârf. Soluții sunt și pot fi găsite”, a conchis Stefanco.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2