UPDATE // Un nou SCANDAL de proporții în fotbalul moldovenesc. CNA și EUROPOL au identificat 11 persoane bănuite de trucarea meciurilor, iar patru dintre acestea au fost ARESTATE. În această rețea ar fi implicate și persoane din conducerea FMF
UPDATE // În cadrul dosarului ar fi cercetați, potrivit Deschide.md, Sergiu Cotorobai, vicepreședintele Clubului de Fotbal „Speranța Nisporeni”. La fel, în schemele ilegale ar fi fost implicat și antrenorul principal al clubului respectiv, Iurie Osipenco.
Totodată, este investigată implicarea în manipularea evenimentelor sportive a antrenorului principal al clubului „Codru Lozova”, Denis Calincov. La fel, a fost reținut și managerul „Dinamo-Auto”.
Unsprezece persoane, care activează în domeniul fotbalului, sunt cercetate penal de către Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) şi procurori în cadrul unei cauze pornite pe faptul manipulării evenimentelor sportive. Printre cei vizaţi sunt preşedinţi ai cluburilor de fotbal din R. Moldova, directori de școli sportive specializate și jucători care reprezintă cinci echipe din cele 10 care evoluează în Divizia Națională. Operațiunea s-a derulat în comun cu reprezentanții EUROPOL și UEFA, care au acordat asistență tehnică, informațională și analitică anchetatorilor pentru investigarea completă și multidimensională a tuturor circumstanțelor.
Pe 15 iulie 2020, în Registrul de evidență a sesizărilor cu privire la infracțiuni al CNA, au fost înregistrate acțiunile pretins ilegale de încurajare, instruire și influențare a jucătorilor cluburilor sportive în vederea producerii unui efect viciat asupra meciurilor de fotbal.
Potrivit materialelor procesului penal, începând cu perioada anului 2017, mai mulți antrenori, agenți ai sportivilor, proprietari de cluburi sportive și persoane din conducerea Federației Moldovenești de Fotbal ar fi influențat jucătorii cluburilor sportive să acționeze de o manieră viciată pentru a obține scorurile agreate cu persoane interesate.
Astfel, în schimbul unor beneficii, favoruri sau recompense financiare, fotbaliștii erau instruiți să aibă un anumit comportament în timpul jocului, la ce scor exact să piardă sau să câștige, aceste rezultate fiind deja cunoscute la casele de pariuri.
În urma investigațiilor, au fost identificate multiple pariuri suspecte, condiționate de mersul meciului, care nu corespundeau cotelor de pariuri reale, adeverindu-se faptul manipulării permanente a meciurilor de fotbal din R. Moldova cu implicarea acelorași formațiuni sportive.
Din cele expuse, se constată o activitate continuă a cluburilor sportive în manipularea rezultatelor meciurilor, acțiunile cărora subminează integritatea sportului, etica sportivă și compromite caracterul echitabil și imprevizibil al competiției sportive, valori care constituie obiectul Convenției Consiliului Europei privind manipularea în competițiile sportive, ratificată de R. Moldova prin legea nr. 285/2018.
Din informațiile deținute de anchetatori, sumele pentru un meci aranjat variau între 10.000 - 20.000 de euro, acestea figurând preponderent la casele de pariuri din Asia, totodată fiind constatate și unele conexiuni cu casele de pariuri din țările Uniunii Europene. Investigatorii au mai stabilit că, doar în perioada iulie 2020 și până în prezent, au fost trucate peste 20 de meciuri, valoarea estimată a profiturilor obținute de persoanele implicate ridicându-se la 600 000 de euro.
Pe data de 7 decembrie, CNA, în comun cu procurorii anticorupție și reprezentanții EUROPOL, au descins cu percheziții la persoanele vizate în anchetă, printre care președinți de cluburi sportive, antrenori, jucători ai echipelor naționale de fotbal. În urma acțiunilor de urmărire penală, din cele 11 persoane bănuite, 4 au fost reținute pentru 72 de ore și plasate în izolatorul CNA, iar două persoane urmând a fi anunțate în căutare. Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă o amendă penală în mărime de până la 250 000 de lei sau închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 4 la 7 ani.
Cercetările în acest caz sunt în derulare pentru identificarea intregii rețele și a membrilor acesteia.
Amintim că, acum 5 ani, CNA şi procurorii anticorupţie au gestionat un alt caz de anvergură privind darea de mită către unii responsabili din cadrulFederaţiei Moldoveneşti de Fotbal. În acel caz, era vorba despre tentative de influenţare a unor jucători ai selecţionatei de tineret a Moldovei ca să piardă meciul de fotbal care urma să fie disputat cu echipa analogică a Regatului Belgian. Dosarul a fost expediat, în iulie 2015, în judecată.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2