Un nou gest de SFIDARE a României, chiar în ziua când se împlinesc zece ani de la semnarea Parteneriatului Strategic. Dodon i-a MULȚUMIT lui Putin și a explicat care sunt măsurile întreprinse cu prilejul celor „75 de ani de la victorie”
Președintele Igor Dodon nu a pomenit astăzi niciun cuvânt despre aniversarea a zecea de la semnarea Parteneriatului Strategic între România și R. Moldova, dar a preferat să se vadă cu Ambasadorul Federației Ruse în R. Moldova, Oleg Vasneţov. Șeful statului i-a adus din nou mulțumiri lui Vladimir Putin „pentru sprijinul acordat R. Moldova”, dar și pentru creditul de 200 de milioane de euro, care rămâne deocamdată blocat.
„Am făcut un schimb de opinii cu privire la starea actuală a relațiilor bilaterale, precum și situația pandemică în ambele state. Diplomatul mi-a comunicat că urmărește cu atenție și apreciază modul în care autoritățile gestionează criza provocată de virusul de tip nou, dând asigurări că Federația Rusă susține aceste acțiuni. În context, am transmis sincere mulțumiri partenerilor ruși, în special președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, pentru sprijinul acordat Moldovei în momente atât de dificile. În special m-am referit la avionul oferit gratuit republicii noastre pentru transportarea din China la Chișinău a echipamentelor de protecție (procurate din banii R. Moldova - n.r.), atât de necesare populației noastre, dar și la creditul în valoare de 200 de milioane de euro, acordat de Federația Rusă”, a scris președintele Dodon pe Facebook.
De asemenea, președintele a vorbit și despre actiunile întreprinse pentru a marca ziua de 9 mai.
„Am discutat despre acțiunile care sunt întreprinse cu prilejul marcării celor 75 de ani de la marea victorie, precum vizita la domiciliul veteranilor, renovarea monumentelor, amenajarea cimitirelor militare ș.a. Am fost unanimi în opinia că manifestațiile care ar implica un număr mai mare de persoane urmează a fi amânate pentru mai târziu, când efectele pandemiei vor fi diminuate și nu va exista risc de infectare pentru populație”, a adăugat Dodon.
Menționăm că, anterior, Dodon a anunțat că marșul de la 9 mai va fi organizat pe 24 august.
Președintele Parlamentului de la Chișinău, apel la adresa românilor din R. Moldova în privința candidatului pe care să-l aleagă în turul doi: „Trebuie să protejăm România și R. Moldova de extremiști și politicieni cu simpatii neo-fasciste”
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”