Un nou focar de SEPARATISM în R. Moldova? Autoritățile din Găgăuzia PROVOACĂ Chișinăul și anunță că vor să NEGOCIEZE direct cu „Gazprom” un contract de aprovizionare cu gaze a regiunii
Autoritățile din Găgăuzia vor trimite o delegație la Moscova, pentru a discuta despre „situația dificilă din autonomie”, care ar fi fost cauzată de creșterea prețurilor la gazele furnizate R. Moldova. Această decizie a fost luată marți, 25 ianuarie, de Adunarea Populară a Găgăuziei, scrie TASS de la Moscova.
„În cadrul ședinței, unii deputați și-au exprimat îngrijorarea cu privire la creșterea tarifelor la gazele naturale, care, în opinia lor, va duce la creșterea costului utilităților, alimentelor și va complica semnificativ viața multor locuitori ai autonomiei. În acest sens, s-a decis crearea și delegarea unui grup de trei deputați la Moscova, unde vor purta discuții pentru a rezolva situația dificilă”, susține serviciul de presă al legislativului local al autonomiei.
Una dintre măsuri se referă la aprovizionare regiunii direct, prin conducta transbalcanică, care străbate teritoriul autonomiei.
TASS a făcut un scurt istoric al crizei gazelor cu care se confruntă R. Moldova.
Criză de energie
În octombrie anul trecut, compania de distribuție gaze „Moldovagaz” și „Gazprom” au prelungit contractul de furnizare a combustibilului pentru cinci ani. Potrivit acestuia, în ianuarie, prețul de achiziție al gazului rusesc pentru R. Moldova a crescut până la 647 de dolari. În acest sens, „Moldovagaz” a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică permisiunea de a majora cu 45% tarifele interne la gazele achiziționate de la „Gazprom”.
O prevedere importantă a contractului a fost și acordul de plată a costului gazelor consumate în luna precedentă, precum și a jumătate din volumul consumat în luna curentă, până în data de 20 a fiecărei luni. Cu toate acestea, deja în noiembrie anul trecut, republica avea restanțe la plăți și a primit o notificare de la „Gazprom” despre o posibilă sistare a gazelor în 48 de ore.
La sfârșitul săptămânii trecute, în R. Moldova a fost instituită stare de urgență pentru o perioadă de 60 de zile, după o nouă notificare din partea „Gazprom” cu privire la o posibilă suspendare a furnizării de gaze din 21 ianuarie, în cazul în care partea moldovenească nu își îndeplinește obligațiile financiare de achitare. Premierul Natalia Gavrilița a descris acțiunile companiei ruse drept „un gest neprietenos”. Cu toate acestea, până în seara zilei de 20 ianuarie, compania „Moldovagaz”, care s-a confruntat cu dificultăți financiare în ianuarie din cauza ajustării intempestive a tarifelor în republică, a anunțat rambursarea datoriilor, mai scrie TASS.
Menționăm că regiunea transnistreană a R. Moldova nu a achitat niciodată consumul de gaze rusești, acumulând o datorie de aproape opt miliarde de dolari, iar în diferite perioade s-a încercat punerea acesteia pe umerii cetățenilor de pe malul drept al Nistrului.
Cadrele didactice din Chișinău își vor primi salariile! Ministerele Educației și Finanțelor au găsit, împreună cu Primăria Chișinău, 209 milioane de lei
De ce votul util înseamnă Nicolae Ciucă și nu Lasconi sau Geoană
INTERVIU // Iurie Ciocan, pentru Gândul: „Președintele României trebuie ales inclusiv cu un suport masiv din partea cetățenilor români din R. Moldova”