02:57:32 18.01.2025
Stiri

Un nou DOSAR PENAL pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo

Actualitate 17.12.2021 09:54 Vizualizări2779 Autor: Ziarul National
Un nou DOSAR PENAL pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo

Procurorii au inițiat un nou dosar pe numele procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Acesta este învinuit pe două capete de acuzare, divulgarea datelor urmării penale, dar și pentru inviolabilitatea vieții personale.

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Mariana Cherpec, a confirmat pentru Deschide.md informația potrivit căreia lui Stoianoglo îi sunt incriminate alte două capete de acuzare.

Citește și: VIDEO, DOC // Detalii EXPLOZIVE din telefonul fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Procurorul general acuză din nou guvernarea: „Am devenit ȚINTA reprezentanților unor grupări criminale și politicieni”

Este vorba despre articolul 177 alin.2 din Codul Penal (inviolabilitatea vieții personale), dar și articolul 315 alin. 2 din Codul Penal (divulgarea datelor urmării penale de către persoana abilitată cu controlul desfășurării urmării penale).

În acest dosar, alături de Stoianoglo, va fi cercetat și fostul procuror Carolina Vidrașco-Brînza. Dânsa era unul dintre procurorii care instrumentează cauza penală a fostului șef al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari. Carolina Vidrașco-Brînza a demisionat la începutul lunii noiembrie curent, subliniază sursa citată.

Amintim că, în luna octombrie, Alexandr Stoianoglo, când încă deținea funcția de procuror general, a prezentat într-o conferință de presă corespondența dintre Viorel Morari și fostul șef al Delegației Uniunii Europene în R. Moldova, Peter Michalko. Ulterior, Consiliul Superior al Procurorilor (CSP), la solicitarea lui Viorel Morari, a decis să desemneze un procuror pentru investigarea pretinselor acțiuni ilegale ale procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a fost de acord cu solicitarea lui Viorel Morari, mai ales că Alexandr Stoianoglo l-a atacat în acea conferință de presă și pe Peter Michalko. „În acea conferință au fost divulgate date din dosar, a fost un atentat urât la adresa unor diplomați. Alexandr Stoianoglo s-a folosit de funcția sa în interes personal. Dânsul a obținut date dintr-un dosar grație funcției sale, după care le-a făcut publice”, a precizat atunci membrul CSP, Sergiu Litvinenco.

Stoianoglo este cercetat penal și în alte dosare penale, unul dintre care a ajuns pe masa judecătorilor. Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo și unei fostei subalterne li se incriminează că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, au dispus ilegal achitarea indemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei, prejudiciind bugetul Procuraturii.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md