15:29:23 26.11.2024
Stiri

Un nou APEL al lui Octavian Țîcu: „Andrei, rămânerea ta în cursă îmi întărește convingerea că ești SOLUȚIA lui Dodon pentru Chișinău”

Partide/Comunicate 23.09.2019 11:25 Vizualizări13096 Autor: Ziarul National
Un nou APEL al lui Octavian Țîcu: „Andrei, rămânerea ta în cursă îmi întărește convingerea că ești SOLUȚIA lui Dodon pentru Chișinău”


Deputatul Blocului „ACUM”, Octavian Țîcu, candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la funcția de primar general al capitalei, vorbește într-o postare pe Facebook despre Blocul „ACUM”, despre trădare, despre PSRM, despre Andrei Năstase, despre PUN și despre unioniști.

Istoricul a reiterat apelul la adresa candidatului Blocului „ACUM” la funcția de primar general: „Andrei, dă-te la o parte, rămâi la MAI și continuă reforma pe care ai început-o. Rămânerea ta în cursă îmi întărește convingerea că ești Soluția lui Dodon pentru Chișinău”.

Potrivit lui Țîcu, alegerile locale din 2019 sunt „altfel” de alegeri: „Primele alegeri în epoca post-Plahotniuc. O epocă în care Blocul „ACUM” și PSRM au realizat o victorie importantă prin înlăturarea regimului oligarhic, dar o victorie pe care cele trei componente ale alianței – PSRM, PAS și PPDA - au transformat-o într-o luptă pentru putere, care l-a avantajat pe Dodon și pe socialiști”.

Postarea integrală a lui Octavian Țîcu:

1. Despre Blocul „ACUM”. Raționamentul de constituire a Blocului „ACUM” a fost înlăturarea regimului Plahotniuc și asigurarea unei tranziții spre democrație și stat de drept, în conformitate cu angajamentele asumate prin Acordul de Asociere la UE. Blocul a avut trei identități distincte – PAS, PPDA și oameni din societatea civilă și din mediul academic – care până la urmă s-au redus primitiv la două entități politice – PAS și PPDA, obligând restul echipei să facă alegere în favoarea unui sau altui partid politic. N-am venit în Bloc nici pentru PAS, nici pentru PPDA, ci pentru că mi-am asumat o luptă împotriva regimului lui Plahotniuc, pe care o duceam de unul singur de mult timp. Am crezut în spiritul de unitate a Blocului, în decizii transparente și democrație internă, care să ne facă o unitate de luptă compactă și capabilă să înfrunte deopotrivă PD, cât și ambițiile PSRM. M-am expus critic de nenumărate ori în privința cedărilor succesive în fața PSRM, care s-au făcut, fără justificare, în numele păstrării „alianței”. Alegerea lui Țurcanu ca președinte al Curții Constituționale, în mod fariseic, înșelând deputații, dar mai ales semnarea acordului cu PSRM la 16 septembrie 2019, înseamnă o trădare a angajamentelor pe care Blocul ACUM le-a avut față de alegătorii săi și de aceea m-am retras.

2. Despre Trădare. La 21 februarie, Blocul „ACUM” a semnat un acord de ne-colaborare postelectorală cu troika Plahotniuc-Dodon-Șor și alte partide care erau o emanație a regimului Plahotniuc. Am înțeles imposibilitatea înlăturării lui Plahotniuc fără complicitatea cu PSRM, chiar dacă acest lucru se putea face fără a-i strânge mâna lui Kozak. Am acceptat acest compromis de circumstanță și chiar dacă n-am semnat acordul din 8 iunie 2019, am susținut în totalitate Guvernul Maia Sandu și acțiunile de înlăturare a regimului Plahotniuc. Mai puțin acordarea SPP, SIS și CNA lui Dodon, pe care nu le-am votat, alături de multe alte prevederi care-l întăreau. Consider semnarea acordului din 16 septembrie o eroare politică fundamentală, o formă absolut iresponsabilă de legitimizare a influenței Federației Ruse în RM, care compromite parcursul european al RM și legitimează politic PSRM, un partid care nu este nici democratic, nici european. Din momentul declarației mele de retragere, Blocul „ACUM” are două componente: PAS și PPDA, care au semnat acord de colaborare nelimitată cu PSRM la 16 septembrie, și o componentă liberă pe care o voi reprezenta alături de alți deputați, a cărui scop va fi crearea unei opoziții față de guvernarea PSRM-PAS-PPDA.

3. Despre PSRM. În campania electorală i-am considerat pe Igor Dodon și socialiști parte a binomului Plahotniuc-Dodon și am luptat cu fermitate împotriva ambelor componente ale regimului oligarhic. Atât Dodon, cât și socialiștii au stat bot la bot cu Plahotniuc până în ultimele clipe ale căderii sale, iar Dodon făcea planuri de federalizare a RM cu Plahotniuc și vindea țara rușilor. Iresponsabilitatea PAS și PPDA a dus la resetarea politică a lui Dodon și PSRM, care actualmente se erijează în ipostaza de mari luptători pentru dezoligarhizare și salvare a RM. Acest lucru nu mai poate continua, lucru pe care mi l-am asumat atunci când am decis să-mi depun candidatura la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Este ultima redută pe care oamenii liberi ai Chișinăului o au de apărat în fața avalanșei PSRM, care din cauza politicianismului sectar PAS-PPDA a preluat inițiativa politică în RM. De aici, împreună cu Blocul „ACUM” și alte partide proeuropene vom reuși o coalizare care să aducă RM pe făgașul românesc și european, dacă Blocul ACUM va înțelege acest lucru.

4. Despre Andrei Năstase. L-am susținut pe Andrei Năstase și PPDA din momentul în care și-au asumat cu mult curaj și determinare lupta împotriva regimului Plahotniuc. Am fost la toate protestele organizate de Platformă, la unele m-am expus și public. L-am criticat când a cedat în favoarea Maiei Sandu la președinție în 2016, la fel cum am refuzat să fiu primar din partea PAS în 2018, pentru că am considerat în ambele cazuri că meriți mai mult aceste funcții. Am organizat împreună proteste și am stat pe baricadele luptei împotriva regimului Plahotniuc. Dar nu pot accepta jocul în care ai intrat cu Dodon – votul de la APCE, cazul Curtea Constituțională, cârdășia de la „Moldova Gaz” și alte acțiuni la care poate mă voi referi odată. Andrei, dă-te la o parte, rămâi la MAI și continuă reforma pe care ai început-o. Rămânerea ta în cursă îmi întărește convingerea că ești Soluția lui Dodon pentru Chișinău.

5. Despre PUN. Lansarea mea în campanie a fost un act spontan. Cu trei zile înainte de asumarea acestui pas, eram în Siberia cu Expedițiile Memoriei, căutând locațiile unde basarabenii noștri au fost duși de Stalin. N-am avut niciun sprijin politic, niciun partid politic în spate, doar susținerea unor colegi deputați. Nu puteam intra în cursă independent pentru că nu reușeam adunarea semnăturilor pentru un candidat independent. Am fost în negocieri cu trei partide politice – PUN, PLDM și PPR – care au fost de acord să-mi ofere platforma lor politică pentru a candida, dar cu condiția să fiu de pe listele lor, lucru care era imposibil de realizat. Timpul scurt n-a permis încropirea unei Alianțe pentru Chișinău, dar ea poate fi realizată după aceste alegeri, în care putem forma o largă coaliție de dreapta, inclusiv cu Blocul „ACUM”. Nu mă identific cu PUN în sens politic, dar această formațiune este cea mai apropiată de mine pentru atașamentul față de limba și identitatea românească, față de spațiul de cultură și civilizație românească și europeană, care-mi definesc unica mea identitate politică. Am acceptat propunerea PUN pentru a putea oferi chișinăuienilor posibilitatea de a avea un candidat pro-românesc și proeuropean la primărie, dar rămân deschis pentru o colaborarea cu toți candidații și partidele care-mi împărtășesc viziunile.

6. Despre Unioniști. Complicată ipostaza unionismului în R. Moldova. Dar nu de noi, românii de aici, depinde acum această problemă. România este diferită decât în anul 1918, la fel ca și Europa anului 2019, circumstanțele timpului sunt pan-europene și trans-naționale și nu îngust naționale. Unirea cu România este un proces necontenit, care a fost declanșat în 1989/1991 și care nu mai poate fi oprit. Reperele fundamentale ale RM sunt românești (limba, drapelul, stema, imnul și istoria), cetățenii RM în majoritate sunt cetățeni români, alegem și suntem aleși în parlamentul României și în cel european, suntem un tot întreg în sens academic și cultural, studenții noștri fac facultăți în toată România, iar basarabenii fac afaceri nestingherit peste Prut. Avem nevoie de o abordare post-unionistă, prin care să aducem România în RM, mai mult decât să ducem Basarabia acolo, care demult a făcut-o, fără să ne întrebe. Lăsăm la o parte unicitatea fiecăruia din noi și faptul că „sunt mai român decât alți români” – este momentul să fiți solidari și să mă susțineți, așa cum v-am susținut și eu pe voi în diferite circumstanțe.

7. Despre troli și alți mercenari al frontului electoral: Campaniile electorale sunt murdare. A fost omul bun și cuminte și brusc a devenit un monstru. Din acest considerent, intelectualii și oamenii cu bun-simț, de care avem nevoie să fie la cârma țării, ezită să vină în politică. Iar mediocritățile, javrele și lepădăturile se bagă acolo, pentru că ei oricum așa sunt, ce contează ce zice lumea despre ei. Sunt o mulțime de-a troli și mercenari angajați pentru a dezechilibra emoțional și psihic alegătorii, de a sădi în voi sâmburele neîncrederii în liderii opoziției. Nu polemizați cu ei, mai ales în spațiul virtual. Ei asta vor, să genereze valuri de discuții și să ne ponegrească. Pur si simplu ștergeți mesajele, apoi blocați-i. Ei sunt mercenari, pentru asta sunt plătiți. Purtați polemici și discuții cu oameni cu atitudini și păreri raționale, oneste și cinstite, chiar dacă sunt diferite de ale voastre. Asta înseamnă democrația. Trolii și mercenarii se vad după pagină, după prieteni, fotografii și istoric. Nu pierdeți timpul și nervii. Apărați-vă liderii și aveți încredere în ei. Altfel nu avem nicio șansă să rezistăm, pentru că fără suportul vostru vom fi desființați.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md