Un membru internațional al Comisiei „vetting” DEMISIONEAZĂ
Maria Giuliana Civinini, unul dintre cei trei membri internaționali ai Comisiei „vetting”, a decis să demisioneze. Judecătoarea italiană a notificat președintele Parlamentului, Igor Grosu, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca, și președintele Comisiei „vetting”, Scott Bales, despre faptul că își va încheia misiunea pe 15 mai 2024.
Într-o scrisoare adresată Parlamentului, Maria Civinini a declarat că a fost o onoare să facă parte din Comisia „vetting” și că este recunoscătoare pentru această oportunitate.
Maria Civinini este judecătoare în demisie cu peste 40 de ani de experiență în sistemul judiciar italian, inclusiv în calitate de președinte al Tribunalului din Pisa și membru al Consiliului Superior al Magistraturii.
Președintele Comisiei, Scott Bales, a apreciat contribuția Mariei Civinini în activitatea Comisiei „vetting”, începând cu adoptarea Regulamentului de organizare și funcționare a Comisiei și pe tot parcursul procesului de evaluare.
Un nou membru al Comisiei „vetting” urmează să fie numit de Parlament.
Comisia „vetting” este responsabilă de evaluarea candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție şi a fost creată la finele lunii martie 2023. Cei șase membri ai Comisiei de evaluare a CSJ au fost numiți de Parlament pe 15 iunie 2023.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski