08:24:58 21.04.2025
Stiri

Un fost premier sugerează că Dodon ar putea fi ARESTAT la revenirea în R. Moldova: „Rămâi la Rostov… Acest proces are un „SPONSOR” nou. Ghiciți din trei ori cine e?”

Actualitate 23.04.2021 18:47 Vizualizări16553
Un fost premier sugerează că Dodon ar putea fi ARESTAT la revenirea în R. Moldova: „Rămâi la Rostov… Acest proces are un „SPONSOR” nou. Ghiciți din trei ori cine e?”

Fostul premier Ion Sturza îl sfătuiește pe socialistul Igor Dodon să rămână la Rostov și să profite de faptul că rușii îi protejează pe cei care lucrează pentru ei. Această declarație a fost făcută în contextul evenimentelor de astăzi de la Chișinău, soldate cu anularea deciziei prin care Domnica Manole a fost numită în 2019 în calitate de judecător al Curții Constituționale (CC) și numirea unui alt magistrat - Boris Lupașcu.

Potrivit lui Sturza, evenimentele de astăzi ar fi fost girate de un „sponsor” nou. Acesta a sugerat că ar fi vorba de Putin.

„Déjà-vu. Au mai încercat unii să preia cu forța puterea în Moldova. Și?! În comparație cu Plaha, Nimeni Dodon este un pitic fricos, care a fugit la Moscova după ajutor. Cei care au rămas la Chișinău, inclusiv doamna Zâna (Zinaida Greceanîi) își va rupe cămașa de noapte pentru el?! Nu! La ce speră Nimeni? Trupe, parașutiști? Sau ceva mai perfid, provocări din Transnistria? Am un sfat pentru el: Rămâi la Rostov. Profită de faptul că rușii «своих не сдают».

Place sau nu place cuiva, astăzi unicul centru legitim de putere la Chișinău, recunoscut pe larg atât intern, cât și extern, este Președinția - Maia Sandu.

Acest proces are un „sponsor” nou. Ghiciți din trei ori cine e? Prima literă e P”, a scris Sturza pe Facebook.

Autor:
Top stiri

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte