08:11:52 24.11.2024
Stiri

Un fost coleg de-al Maiei Sandu critică decizia PAS de a se alia cu PSRM: „Se dorește foarte tare să fim aduși înapoi în 2009, cu o Zinaida Greceanîi la cârma Parlamentului, cea care ne amenința copiii cu mitraliera”

Politică 05.06.2019 21:30 Vizualizări2709 Autor: Ziarul National
Un fost coleg de-al Maiei Sandu critică decizia PAS de a se alia cu PSRM: „Se dorește foarte tare să fim aduși înapoi în 2009, cu o Zinaida Greceanîi la cârma Parlamentului, cea care ne amenința copiii cu mitraliera”


Fostul premier Iuri Leancă, care a fost coleg cu Maia Sandu, critică decizia PAS de a sprijini un candidat al PSRM la funcția de președinte al Parlamentului. Acesta afirmă că Maia Sandu vrea să ducă R. Moldova în 2009, atunci când Zinaida Greceanîi era în fruntea Guvernului și „amenința copii cu mitraliera” la 7 aprilie.

„Până mai ieri credeam că cochetarea PAS cu PSRM, care este portavocea Moscovei în R. Moldova, este o glumă de prost gust, acum însă constat că, de fapt, se dorește foarte tare să fim aduși înapoi în 2009, cu o Zinaida Greceanîi la cârma Parlamentului, cea care ne amenința copiii cu mitraliera. Deci până la urma tot despre funcții e vorba. Doar că de data asta funcția de premier, atât de tare râvnită de dna Sandu, ne va costa mult prea scump. Vom avea un Guvern nefuncțional cum era cel minoritar din 2015 votat de comuniști și unde bine mersi se regăsea și dna Sandu”, scrie Leancă pe Facebook.

Acesta afirmă că în ultimii zece ani s-a reușit scoaterea R. Moldova de sub influența Rusiei, însă acum totul se va nărui.

„În pofida mai multor probleme nesoluționate din ultimii 10 ani, am reușit sa ancorăm Moldova în afara sferei de influență a Kremlinului și să asigurăm un parcurs european. Am semnat Acordul de Asociere, am liberalizat regimul de vize cu UE pentru ca oamenii noștri sa devină liberi în mișcare, am făcut drumuri, apeducte, şcoli, grădiniţe, proiecte de infrastructură.

Ca peste 10 ani, o Maia Sandu, care în 2009 stătea la călduț și citea în presă despre ce se întâmpla în piață pe 7 Aprilie, și un Năstase care îl slujea pe Voronin și pe Roșca la Eurotv, să dea Moldova pe mâna Moscovei!

Pe semne, ACUM Dodon nu va mai zbura singur să discute cu Kozak și alții ca el”, a conchis Iurie Leancă.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md