FOTO // Un apropiat al lui Dodon sugerează că accidentul în care a fost implicat șeful statului nu ar fi întâmplător. „Nu suntem conspirologi, dar…”
Șeful fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău și fostul purtător de cuvânt al președintelui republicii, Ion Ceban, sugerează că accidentul cu implicarea șefului statului Igor Dodon nu ar fi întâmplător. Acesta susține că, acum trei zile, și dânsul a fost implicat într-un accident rutier.
„E bine tot ce se termină cu bine, chiar și în situațiile cele mai periculoase și neplăcute. Important e să ieșim teferi din accidentele care se produc. Mai ales din cele care se produc nu din vina noastră...
Este ciudat că la distanța de trei zile, după ce a fost lovită mașina cu care mă deplasam regulamentar, împreună cu șoferul, a fost accidentat serios și automobilul președintelui țării.
Nu suntem conspirologi, dar înțelegem să fim mai atenți și mai precauți de acum încolo, în general și în particular. Mai precauți și mai cu încredere în cauza noastră, de a duce la un bun sfârșit tot ce avem de înfăptuit”, a scris Ceban pe Facebook.
Amintim că două mașini din coloana oficială a președintelui R. Moldova, Igor Dodon, au fost implicate astăzi într-un accident rutier pe traseul Strășeni -Călărași. Acestea s-au răsturnat, la amiază, în afara carosabilului, lângă orașul Strășeni. Într-o mașină se afla și seful statului. „Președintele Igor Dodon se simte bine”, susține consilierul prezidențial Maxim Lebedinschi.
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”