Ucraina SISTEAZĂ exporturile de energie electrică către Europa, inclusiv R. Moldova. Chișinăul IMPORTĂ 33% din energia electrică din Ucraina: „Rusia distruge sistemul nostru energetic, pentru ca să nu putem exporta”
Ucraina nu va mai exporta începând de marţi, 11 octombrie, energie electrică către țările din Europa, inclusiv R. Moldova, a anunțat în această seară ministrul Energeticii de la Kiev, Gherman Galușcenko.
Astfel, Chișinăul s-ar putea confrunta cu probleme, în condițiile în care 33% din necesarul de energie electrică este important în prezent din Ucraina.
„Ucraina încetează să mai exporte energie electrică din cauza atacurilor rusești cu rachete asupra instalațiilor energetice. Rusia continuă teroarea energetică împotriva Ucrainei și, de asemenea, crește presiunea energetică asupra Uniunii Europene. Energia electrică din Ucraina, pe care am exportat-o după sincronizare sistemelor energetice către UE, precum și prin linii separate către R. Moldova și Polonia, a ajutat Europa să înlocuiască gazul rusesc și a susținut stabilitatea sistemului energetic european.
Deşi centrala nucleară de la Zaporojie, aflată sub ocupație rusă de mai bine de şapte luni, a fost oprită, Ucraina și-a îndeplinit obligațiile față de partenerii săi europeni.
Dar loviturile de astăzi cu rachete asupra substațiilor de generare termică și electrică obligă Ucraina să suspende exporturile de energie electrică din 11 octombrie 2022, pentru a-și stabiliza propriul sistem energetic”, a declarat în această seară ministrul Energiei, Gherman Galușcenko.
Potrivit sursei citate, exportul de energie electrică din Ucraina a ajutat Europa să-și reducă consumul de resurse energetice rusești.
„Din acest motiv, Rusia distruge sistemul nostru energetic, distrugând însăși posibilitatea de a exporta energie electrică din Ucraina”, a conchis Galușcenko.
Amintim că, pentru luna octombrie, „Energocom” a semnat următoarele contracte de furnizarea a energiei electrice:
Pentru 67% a fost semnat contract cu MGRES la prețul de 62,5 USD/MWh, pentru luna octombrie.
Pentru 30% din achiziție a fost încheiat un contract cu compania „Energoatom”, la prețul de 77 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie.
Pentru 3% din achiziție (balansarea consumului de vârf) a fost încheiat un contract cu „Ukrhydroenergo”, la prețul de 132 USD/MWh, pentru perioada 1-15 octombrie. Prețul mediu ponderat pentru luna octombrie este de 68,9 USD/MWh.
Autoritățile de la Chișinău nu au venit, deocamdată, cu o reacție la decizia anunțată de Ministerul Energeticii de la Kiev.
Regim preferențial pentru rezidenții Zonelor Economice Libere din R. Moldova până în 2034: Facilitățile la plata taxelor vamale, menținute până la 1 ianuarie 2029
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii în această toamnă nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplicat deja AMENZI în sumă de peste șapte MILIOANE de lei pentru „corupere electorală pasivă”
Anatol Șalaru, sprijin pentru Adrian Dupu, candidat PNL la Senatul României: „Activitatea sa în Republica Moldova este extraordinară”