„Trans-Oil” a DECIS să mențină prețul de 29,1 de lei pentru o sticlă de ULEI. Compania solicită CSE să abroge imediat dispoziția cu privire la excluderea TVA: „E o practică vicioasă de naționalizare a profiturilor unei afaceri private”
„În condițiile în care Grupul „Trans-Oil” a respectat promisiunea de a nu crește prețul la uleiul rafinat pentru piața internă pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 1 martie 2022, și în pofida faptului că Grupul continuă să înregistreze pierderi din vânzarea uleiului pe piața internă (fapt semnalat și Consiliului Concurenței), acționarii Grupului „Trans-Oil” au luat decizia de a menține prețul actual al producătorului de 29,1 lei (TVA inclus) pentru o sticlă de ulei „FLORIS” pe piața internă a R. Moldova, valabil de la data instituirii situației excepționale de către Parlamentul R. Moldova până în prezent”, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
Potrivit „Trans-Oil”, această decizie vine ca o reacție la magnitudinea impactului creșterii prețurilor la produsele social importante și accentuează orientarea socială a afacerii Grupului în R. Moldova. Prețul va fi în continuare plafonat de către Grupul Trans-Oil pe durata stării de urgență, instituită și prelungită de Parlamentul R. Moldova.
„Ne adresăm lanțurilor de retail și altor distribuitori să fie solidari față de eforturile Grupului Trans-Oil și cele ale Guvernului R. Moldova și să aplice o marjă de profit minimă pe produsul social „FLORIS” de importanță economică majoră pentru societate. Anterior, am salutat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) privind introducerea uleiului dezodorizat pe lista produselor social importante și plafonarea adaosului comercial. Considerăm că, această decizie va duce la scăderea prețului uleiului la raft și va preveni practicile abuzive în rețelele de distribuire a uleiului „FLORIS”, cităm din comunicatul Grupului „Trans-Oil”.
Totodată, compania solicită CSE să abroge imediat dispoziția nr. 21 din 18 mai 2022, ce prevede, printre altele, excluderea de la deducere a sumelor TVA, aferente mărfurilor, serviciilor procurate, folosite pentru efectuarea exportului uleiului de floarea-soarelui.
„Dreptul la deducere și, respectiv, de rambursare a TVA pentru operațiunile de export reprezintă un principiu fundamental de funcționare a TVA, ce se regăsește în Directiva 2006/112/CE a Consiliului Europei din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (fiindu-i dedicat un titlu separat), pe care Republica Moldova s-a angajat să o implementeze prin Acordul de Asociere. Privarea de acest drept impune la achitarea dublă a TVA - atât în țara exportatoare, cât și în țara în care sunt importate mărfurile respective. Catalogăm această decizie fără precedent drept o încălcare flagrantă a unui drept economic fundamental, țintită exclusiv asupra unui producător autohton cu acționari din SUA, printre care și Oaktree Capital Management LP – unul dintre cei mai mari administratori de active la nivel mondial”, se arată în comunicat.
Sursa citată notează că decizia de nerambursare a TVA reprezintă o practică vicioasă de „naționalizare a profiturilor unei afaceri private”, ce ar putea fi interpretată ca o „amenințare directă și nejustificată asupra conduitei de afaceri într-o economie de piață liberalizată”.
„Am adus la cunoștință partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova impactul negativ al acestei decizii asupra operațiunilor Grupului, dar și asupra climatului investițional și percepției din exterior a eforturilor Guvernului pentru reforme structurale. Chemăm autoritățile la dialog deschis pentru a găsi un compromis în situația creată și pentru a consolida eforturile tuturor părților cu scopul de a stăpâni valul creșterii prețurilor”, conchide sursa citată.
Vremuri grele pentru directorul unei întreprinderi municipale de alimentație publică: Un bărbat a povestit cum îi ducea bani ca să avantajeze un agent economic
Ce se va întâmpla când se va opri în Ucraina tranzitul gazului rusesc către Europa?
Un fost angajat al SIS riscă până la șase ani de închisoare pentru că ar fi delapidat instituția cu sute de mii de lei: Complicele său și-a recunoscut vina