Tiraspolul a acceptat împrumutul acordat de Chișinău: SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat contractul
SA „Moldovagaz” și SRL „Tiraspoltransgaz” au semnat contractul de împrumut a trei milioane de metri cubi de gaze naturale pentru susținerea funcționalității sistemului de gaze de pe malul stâng al Nistrului.
„Livrările se vor efectua pe baza solicitărilor parvenite de la Tiraspoltransgaz. Conform termenilor acordului, acest volum de gaze naturale urmează fi restituit până la 1 martie 2025”, anunță „Moldovagaz”.
Amintim că, potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, care a decis acordarea acestui împrumut, acordul va fi garantat de Uniunea Europeană, iar volumul de gaze va trebui plătit, dacă nu va fi restituit de SRL „Tiraspoltransgaz” în formă fizică, până la 1 martie curent.
„Venim cu o soluție în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova, care a fost coordonată cu Comisia Europeană. Obiectivul nostru este să punem capăt imediat crizei umanitare din stânga Nistrului, să oferim ajutor suplimentar tuturor cetățenilor Republicii Moldova și să asigurăm dezvoltarea și reziliența sectorului energetic al republicii pe termen lung. UE salvează din nou R. Moldova și, în esență, asta înseamnă UE – ajutor real, căldură, lumină și siguranță. Pachetul de sprijin al UE are trei componente. Astăzi vom aproba un împrumut de trei milioane de de metri cubi de gaze pentru stânga Nistrului în așa fel, încât să poată să fie menținută presiunea în sistemul de gaze naturale de acolo. Acest lucru ne va da un răgaz până la 31 ianuarie 2025”, a spus luni prim-ministrul Dorin Recean.
În ceea ce privește asigurarea gratuită a consumului de gaze naturale în stânga Nistrului și producerea de energie electrică de către MGRES pentru malul drept până la 10 februarie curent, în baza grantului de 30 de milioane de euro acordat de Uniunea Europeană, așa-zisul minister de Externe de la Tiraspol susține că „nu i-au fost prezentate” toate datele și solicită întrevederi cu reprezentanții Chișinăului pentru discuții detaliate.
Black Friday de NEUITAT la Carpet Outlet până pe 2 decembrie 2024
Black Friday de NEUITAT la Carpet Outlet
Răspunde la 4 întrebări despre referendum și câștigă garantat un cadou-surpriză de la belot.md