Termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” în baza negocierilor directe, PRELUNGIT cu o lună
Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a decis luni, 23 mai, prelungirea cu o lună a termenului de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe.
Astfel, R. Moldova urmează să procure și în luna iunie energie electrică în conformitate cu procedura aplicată pentru luna mai.
Mai exact, la sfârșitul lunii aprilie curent, „Energocom” a semnat, în baza negocierilor directe, un contract de achiziție cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan, la prețul de 59,5 dolari/ MWh. MGRES și-a asumat să asigure 70% din necesarul de energie electrică pentru luna mai. În schimb, autoritățile de la Chișinău au eliberat autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor de către uzina metalurgică de la Râbnița.
Ulterior, „Energocom” a semnat un contract pentru livrarea a 30% din consumul de energie electrică cu o companie din Ucraina, iar prețul mediu al energiei electrice procurat de R. Moldova în luna mai s-a ridicat la 66,7 dolari.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, membrii CSE au luat decizia privind semnarea unui contract de procurare a gazelor naturale în volum de 24 500 de mii de metri cubi între SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, la prețul de achiziție din lunile martie-aprilie.
CSP, nemulțumit de felul în care politicul atacă Procuratura Anticorupție: „Expunerile publice ale demnitarilor față de activitatea procurorilor trebuie să fie echilibrate, responsabile și fundamentate pe o analiză obiectivă”
Recean cere Tiraspolului LISTA beneficiarilor ajutorului oferit de UE. Chișinăul NU va admite ca gazul să fie folosit de MMZ sau fermele de crypto: „Dacă vom identifica o abatere de la utilizarea corectă a ajutorului, atunci vom interveni”
Alte cinci persoane care adunau „soldați” pentru „armata” Moscovei cu scopul de a deturna rezultatele alegerilor din R. Moldova riscă până la cinci ani de închisoare: Și-au șters pe degeaba aplicația băncii ruse când au văzut știrile la televizor