21:58:17 22.11.2024
Stiri

Starea de URGENȚĂ în sănătate publică va fi PRELUNGITĂ și în luna iulie: Medicii sunt extenuați. „În afară de locuri în spitale, avem nevoie de oameni care să ne îngrijească”

Actualitate 22.06.2020 09:35 Vizualizări11707 Autor: Ziarul National
Starea de URGENȚĂ în sănătate publică va fi PRELUNGITĂ și în luna iulie: Medicii sunt extenuați. „În afară de locuri în spitale, avem nevoie de oameni care să ne îngrijească”


Starea de urgență în sănătate publică, care expiră pe 30 iunie 2020, va fi prelungită și pentru luna iulie, a declarat astăzi prim-ministrul Ion Chicu. Astfel, cetățenii vor fi obligați, în continuare, să poarte măștile de protecție în transportul public, în spațiile comerciale și cele publice închise. Decizia respectivă ar urma să fie luată mâine, în cadrul Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică.

„Săptămâna trecută a fost înregistrată o evoluție negativă la nivel mondial. Doar vineri au fost înregistrate 180 de mii de cazuri noi de COVID – 19. Această creștere are legătură cu reluarea activităților economice pe plan mondial, inclusiv în R. Moldova. Este important ca sistemul medical să facă față acestor provocări. Noi am pregătit locuri noi în spitale. La ora actuală sunt ocupate 50-55% din locurile pregătite, dar mai complicată e situația cu persoanalul medical. Medicii sunt extenuați. În afară de locuri în spitale avem nevoie de oameni care să ne îngrijească. Am avut deficit de cadre până la pandemie, iar acum - cu atât mai mult. Dacă noi, populația R. Moldova, nu vom fi disciplinați, atunci nu o să reușim să trecem de pandemie”, a menționat astăzi Ion Chicu, după ședința săptămânală cu participarea președintelui și spicherului.

Potrivit lui Chicu, mâine se va întruni Comisia națională extraordinară de sănătate publică, în cadrul căreia, cel mai probabil, va fi luată decizia de a prelungi starea de urgență în sănătate publică, care expiră pe 30 iunie.

„Am înțeles că medicii vor veni cu propunerea de a prelungi starea de urgență în sănătate publică cu o lună”, a precizat Chicu.

De menționat că, pe durata stării de urgență în sănătate publică, rămân obligatorii păstrarea distanţei sociale de cel puțin un metru, purtarea măştii de protecţie în spaţii închise, comerciale, în transport public şi acolo unde este imposibilă menţinerea distanţei fizice, adunarea în grupuri nu mai mult de trei persoane, evitarea aglomeraţiei, respectarea normelor sanitare de igienizare şi dezinfectare.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md