Vicepremierul Spînu confirmă că SA „Moldovagaz” este OBLIGATĂ să plătească rușilor de la „Gazprom” peste 74 de MILIOANE de dolari. „Această formulă de achitare nu e o condiționalitate nouă. Guvernul caută soluții pentru a garanta livrarea gazelor”
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, confirmă faptul că SA „Moldovagaz” are obligația să plătească rușilor de la „Gazprom” consumul de gaze pentru luna octombrie și noiembrie, iar datoria care urmează să fie plătită în următoarele 48 de ore se ridică la peste 74 de milioane de dolari. În acest sens, vicepremierul a menționat că Guvernul caută soluții pentru ca cetățenii să nu rămână fără gaze în prag de iarnă.
„Ieri, la solicitarea „Gazprom”, a avut loc ședința Consiliului de Observatori al „Moldovagaz”. Unicul subiect al discuției a fost datoria curentă acumulată de către „Moldovagaz” pentru luna octombrie și avansul pentru noiembrie. Aceste sume urmau să fie achitate până la data de 20 noiembrie. Această formulă de achitare pentru gaze este parte a contractului de bază între „Moldovagaz” și „Gazprom” și nu este o condiționalitate nouă”, a menționat vicepremierul Spînu.
Sursa citată a reiterat poziția enunțată încă de ieri de „Moldovagaz”.
„După ședința Consiliului de Observatori, „Moldovagaz” a primit notificare de plată a datoriei în termen de 48 de ore. La momentul actual, această datorie constituie 74 278 446,91 de dolari SUA. Datoria s-a creat din cauza achiziționării gazului în luna octombrie la preț de peste 790 USD/mia de metri cubi, iar tariful la gaz aplicat pentru luna octombrie nu a acoperit diferența. Până la acest moment, „Moldovagaz” nu a găsit o soluție comercială pentru a stinge această datorie curentă. După aplicarea tarifului modificat, din luna noiembrie, „Moldovagaz” este obligată să achite integral consumul de gaz către „Gazprom”. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a recepționat azi demersul „Moldovagaz” referitor la situația creată. În acest sens, Guvernul este în discuții pentru a identifica soluții și a garanta livrarea gazelor pentru cetățenii republicii noastre”, a menționat Spînu, fără a oferi alte detalii.
De partea cealaltă, fostul premier Ion Chicu afirmă că vicepremierul Spînu și-a luat angajamentul, în scris, că Guvernul va plăti pentru gazele consumate în octombrie și noiembrie.
„Spînu și-a luat angajamentul prin acest p. 8 al Protocolului semnat că va asigura adoptarea deciziei Comisiei Situații Excepționale de a aloca bani suplimentari pentru achitarea gazului. Deoarece era clar că la această etapă „Moldovagaz” se va confrunta cu un decalaj de casă, o insuficiență de lichidităti cauzată de diferența dintre prețul nou al gazului și cel de 148 de dolari inclus în tarif. El și-a asumat acest angajament, deoarece tot el și tot acolo a agreat o clauză nouă a Contractului cu „Gazprom”, care prevede sistatea livrărilor de gaz, dacă plățile curente nu sunt efectuate. Deci, știa cu siguranță încotro merg lucrurile. Starea de urgență a expirat sâmbătă, iar CSE deja nu mai poate lua așa decizie fără o lege specială adoptată în Parlament. Trezoreria nu poate transfera acum acești bani fără acoperire legală, deși până sâmbăta trecută putea s-o facă”, a punctat Chicu.
De menționat că „Moldovagaz” a solicitat Guvernului să ofere 1,3 miliarde de lei, pentru a plăti datoria către „Gazprom”, acumulată pentru consumul de gaze naturale din lunile octombrie și noiembrie curent.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2