03:21:49 22.11.2024
Stiri

Spicherul Igor Grosu deschide PARANTEZELE despre „gruparea” din Transnistria, care își dorește escaladarea situației: „Este o încercare de a provoca DESTABILIZĂRI, cu urmări foarte proaste pentru R. Moldova”

Actualitate 26.04.2022 21:03 Vizualizări12806 Autor: Ziarul National
Spicherul Igor Grosu deschide PARANTEZELE despre „gruparea” din Transnistria, care își dorește escaladarea situației: „Este o încercare de a provoca DESTABILIZĂRI, cu urmări foarte proaste pentru R. Moldova”


Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că în stânga Nistrului ar fi o „grupare”, care îşi doreşte atragerea regiunii în conflictul declanșat de Federația Rusă în Ucraina. Astfel, această grupare ar pune la cale fel de fel de provocări, a declarat în această seară Igor Grosu, în cadrul unei emisiuni televizate.

Grosu, care a participat astăzi la ședința Consiliului Suprem de Securitate (CSS), a subliniat că în stânga Nistrului ar fi două grupări, care au abordări total diferite față de războiul din Ucraina.

„Noi observăm că cineva dorește escaladarea și tensionarea situației în stânga Nistrului. Din informația din teren, de care dispunem la momentul actual, în stânga Nistrului avem două partide. Nu e vorba de partide politice. E vorba de un „partid” al războiului – minți fierbinți, care își doresc escaladarea. Și mai e un partid mai moderat, care înțelege mai bine care pot fi consecințele”, a precizat acesta.

Astfel, gruparea „războiului” ar face tot posibilul să atragă R. Moldova în acest război.

„Este o încercare a grupării care își dorește mai puțin pace de a provoca destabilizări, cu urmări foarte proaste pentru R. Moldova. Noi am întărit toate trecerile, linia de frontieră, asigurarea securității infrastructurii critice. Am contactat principalii parteneri de dezvoltare și i-am informat. Suntem cu ochii pe regiunea transnistreană și sper să prevaleze mințile lucide și nu cele care caută să antreneze R. Moldova în acțiuni pe care nimeni nu și le dorește”, a adăugat spicherul.

Igor Grosu a mai spus că e neserios ca cineva să afirme că R. Moldova își dorește tensionarea situației.

Citește și: Krasnoselski, DERANJAT că Maia Sandu a găsit „VINOVATUL” pentru destabilizarea situației din Transnistria: „O îndemn pe Maia Sandu să nu vorbească despre ceea ce nu știe și să nu facă acuzații nefondate”

„E greu de admis scenariul în care ei să acrediteze ideea că noi am provoca toate aceste lucruri. Au mai fost astfel de incidente. Vă amintesc de alarmele despre minări (școlile din regiune n.r.), care s-au dovedit a fi false. Acum au renunțat și la parada de 9 mai, ceea ce ne face să credem că ei înțeleg gravitatea momentului”, a conchis președintele Parlamentului.

Citește și: VIDEO // Declarațiile președintei Maia Sandu după ședința CSS: „Ceea ce se întâmplă în Transnistria este o escaladare a tensiunilor”; În spatele atentatelor ar sta „forțe pro-RĂZBOI din interiorul regiunii, care doresc destabilizare”

De menționat că Maia Sandu a declarat că intențiile de a destabiliza situația în R. Moldova vin de la forțe din interiorul regiunii transnistrene, care „sunt pro-război”.

În replică, liderul separatist, Vadim Krasnoselski, a criticat-o pe Maia Sandu pentru această declarație. Acesta a menționat că Maia Sandu face afirmații fără a ști situația reală.

„Spre deosebire de doamna Sandu, știm absolut exact de unde au venit teroriștii și în direcția cărui stat au plecat. Vă asigur că nu au nicio legătură cu poporul transnistrean”, a scris acesta pe Telegram, după briefingul Maiei Sandu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md