Socialistul Țîrdea, SALARIATUL lui Filat: „Nu obișnuiesc să intru în polemici cu foștii mei angajați… Țîrdea a devenit din susținătorul integrării europene un activ deputat socialist, ajuns în PSRM, apropo, tot cu acceptul meu…”
Fostul premier și lider al Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, a venit cu o reacție dură la adresa deputatului socialist Bogdat Țîrdea, care afirmă că mai mulți liberal-democrați s-ar regăsi acum pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și că ar fi „părtași la furtul miliardului”. Acesta i-a amintit lui Țîrdea că „mușcă mâna care l-a hrănit” odinioară.
Filat a dezvăluit că inveteratul socialist a fost salariatul său și a ajuns în tabăra PSRM cu acceptul său.
„În general, nu obișnuiesc să intru în polemici cu foștii mei angajați, dar obrăznicia de care dă dovadă Bogdat Țîrdea sfidează nu doar bunul-simț, ci mai ales realitatea. Așadar, fostul meu salariat, Bogdat Țîrdea, a devenit din susținătorul integrării europene un activ deputat socialist, ajuns în PSRM, apropo, tot cu acceptul meu, nu contenește cu atacurile la adresa mea și a PLDM.
Ceea ce surprinde la Bogdat Țîrdea, care o bună perioadă de timp a fost plătit de mine, este capacitatea de a sluji pe oricine îi oferă plicul. Astăzi, Bogdat Țîrdea, pe vremuri susținător al integrării europene și un critic acerb al lui Plahotniuc, se află și în tabăra antieuropenă și în alianță cu Plahotniuc. Asta doar pentru bani! Nu că ar crede în ceva”, a precizat Filat despre fostul său angajat.
Potrivit lui Filat, PSRM-ul în frunte cu Igor Dodon s-a transformat într-o gașcă de slugi aflate la dispoziția lui Plahotniuc și Șor.
„Capacitatea lui Dodon de a sluji a fost deplin dovedită încă din perioada când a părăsit PCRM-ul și l-a votat pe președintele Timofti. De altfel, despre adevăratele motive pentru care Dodon l-a trădat pe Voronin și cum a fost creat PSRM-ul vom mai vorbi...”, a punctat Vlad Filat.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”