07:43:09 22.11.2024
Stiri

Se pregătește SUSPENDAREA președintelui Dodon, după apariția imaginilor compromițătoare la adresa sa: „Președintele-кулёк a devenit simbol al corupției politice și urmează a fi suspendat”

Actualitate 18.05.2020 17:03 Vizualizări6008 Autor: Ziarul National
Se pregătește SUSPENDAREA președintelui Dodon, după apariția imaginilor compromițătoare la adresa sa: „Președintele-кулёк a devenit simbol al corupției politice și urmează a fi suspendat”


Președintele Igor Dodon ar urma să fie suspendat din funcție, după ce deputatul Iurie Reniță a prezentat astăzi imagini potrivit cărora șeful statului și PSRM ar fi primit finanțări de la Vlad Plahotniuc. Inițiativa aparține Platformei „DA”, a declarat vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari.

Potrivit acestuia, reglările de conturi între Igor Dodon și Vlad Plahotniuc, care în luna iunie 2019 negociau crearea unei coaliții de guvernare, ar fi ajuns în faza finală.

Citește și: VIDEO // Imagini cu o ȘACOȘĂ în care ar fi fost între 600 și 800 de mii de euro, care ar fi ajuns la Dodon în ziua când negocia cu Plahotniuc crearea unei noi coaliții de guvernare și FEDERALIZAREA R. Moldova

Razborca (reglările de conturi n.r.) criminală între Dodon și Plahotniuc a întrat în faza finală. Parlamentul s-a transformat într-o piață cu bani grei și miros urât. Dezmățul se produce pe fundalul celor trei crize: pandemia, recesiunea economică și seceta nemaipomenită, care nu pot fi gestionate de Guvernul Dodon. Incompetența acestui executiv bate deja la ochi, iar președintele-кулёк (președintele-pungă n.r.) a devenit simbol al corupției politice și urmează a fi suspendat”, a anunțat Slusari.

Citește și: Sturza anticipează nu doar SFÂRȘITUL lui Plahotniuc și Șor, dar și al lui DODON: „Domnul Dodon e în lista păgubașilor, cu pungă cu tot. Mii de „activiști” riscă să rămână fără „salariu” de la Corneliu”. Urmează ALEGERI ANTICIPATE

Acesta a adăugat că Platforma „DA” își va asuma guvernarea, după ce va fi demis Guvernul Chicu: „În asemenea circumstanțe juridice, social-economice și politice, Platforma „DA” își asumă guvernarea anticriză, proeuropeană și antioligarhică. Fundamentul acestei guvernări va fi Declarația cu privire la recunoașterea caracterului captiv al statului R. Moldova, adoptată pe 8 iunie 2019”.

Citește și: VIDEO // Noi detalii despre PUNGILE CU BANI care ar fi fost încasate de Dodon. Usatîi: „Dodon are probleme serioase, trebuie să explice finanțatorilor de la Moscova ce sunt BANII încasați de la Plahotniuc. Știi ce te așteaptă...”

Slusari a mai adăugat că la ora actuală nu e nevoie de niciun fel de alianță „cu grupările parlamentare mobile”.

„Fără nicio garanție pentru cei care au comis crime. Vom cere votul de încredere doar în baza programului Guvernului. Niciodată nu vom admite întoarcerea lui Plahotniuc la guvernare și în scurt timp vom elibera țara de Dodon. Altă construcție guvernamentală pentru Platforma „DA” nu există”, a conchis deputatul.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md