21:35:40 19.01.2025
Stiri

Se încheie HAOSUL de la „Air Moldova”? Compania a CONTRACTAT trei aeronave și infirmă că ar fi în pragul falimentului

Actualitate 10.03.2023 14:38 Vizualizări2802 Autor: Ziarul National
Se încheie HAOSUL de la „Air Moldova”? Compania a CONTRACTAT trei aeronave și infirmă că ar fi în pragul falimentului

Compania „Air Moldova” continuă să anuleze zborurile pe bandă rulantă, dar promite să redreseze situația începând de sâmbătă, 11 martie. În acest sens, operatorul a contractat trei aeronave de la unele companii europene.

„În prezent, „Air Moldova” se confruntă cu dificultăți operaționale anunțate anterior, motivul fiind deficiența de flotă. Pentru amortizarea dificultăților operaționale existente, compania a contractat trei aeronave de la companii europene, pentru a opera o parte din cursele programate. O altă parte din zborurile planificate vor suferi modificări de orar. Vor fi reduse frecvențele de zbor pentru anumite destinații. Din păcate, anularea unor zboruri a fost o măsură inevitabilă. Astăzi, compania nu va opera zboruri. Începând de mâine, „Air Moldova” va relua treptat activitatea operațională cu ajutorul aeronavelor contractate”, se arată într-un comunicat de presă al operatorului.

Potrivit „Air Moldova”, anularea unui zbor nu înseamnă anularea biletului. „În cazul anulării zborului, sunt disponibile opțiunile de reprogramare a zborului sau de rambursare a costului biletului. În continuare, vom informa regulat despre schimbările de orar, vom oferi soluții disponibile și vom oferi asistența necesară în conformitate cu drepturile pasagerilor.

Compania aeriană se află în proces de depășire a dificultăților și reorganizare a activității operaționale astfel încât să își onoreze în continuare obligațiunile față de pasagerii săi. Venim cu rugămintea de a vă abține de la declarații privind un posibil „faliment” al companiei aeriene, pentru a evita crearea unui haos informațional”, semai arată în comunicat.

Amintim că, în ultimele zile, „Air Moldova” a anulat zeci de zboruri, spre nemulțumirea clienților.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md