Se deschid PIEȚELE din Chișinău și Bălți, centrele comerciale, restaurantele, dar și sălile de sport. Va fi reluat și transportul INTERNAȚIONAL de pasageri: „Avem o dinamică pozitivă”
Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP) va aproba astăzi deschiderea, începând cu 1 iunie, a piețelor din municipiile Chișinău și Bălți, centrelor comerciale mari, restaurantelor, hotelurilor, dar și a sălilor de sport. Anunțul a fost făcut astăzi de către președintele Igor Dododn, după ședința tradițională de luni cu participarea premierului Ion Chicu și a spicherului Zinaida Greceanîi.
Potrivit lui Dodon, în ciuda numărului mare de cazuri noi de COVID – 19, dinamica ar fi pozitivă. „În perioada 18-24 mai, numărul de cazuri noi a scăzut de 8,9 ori, iar al persoanelor vindecate a crescut de 2,9 ori. Și numărul deceselor a scăzut cu 7%. Avem o dinamică pozitivă, dacă ținem cont că săptămâna trecută rata de contagiere a fost de 0,89%. Ce înseamnă asta? La începutul lunii aprilie, rata era de 3,17. Asta înseamnă când o persoană poate infecta suplimentar un anumit număr de presoane. Când aceasta rată se va păstra între 0,9 și 0,6%, atunci va fi un trend în scădere a cazurilor noi”, a spus Dodon.
Președintele a menționat că această dinamică permite autorităților să anuleze unele restricții începând cu 1 iunie curent.
„Am decis să propunem CNESP, care se va întruni astăzi, să scoată unele restricții începând cu 1 iunie. Astfel, vor fi deschise piețele din Chișinău și Bălți, centrele comerciale, HoReCA și sălile de sport. De asemenea, va fi permis transportul internațional de pasageri. Interdicțiile vor rămâne pentru sistemul educațional - școli și grădinițe, dar și pentru întrunirile mai mari de 50 de persoane”, a punctat Dodon.
Tot astăzi s-a decis ca anul 2020 să fie dedicat lucrătorilor medicali.
„Voi semna un decret în acest sens. De asemenea, va fi elaborat un plan calendaristic privind dublarea salariilor personalului din sectorul medical. Acest lucru se va face pe etape”, a adăugat sursa citată.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"