S-a IEFTINIT energia electrică în R. Moldova: Consumatorii deserviți de „Premier Energy” vor plăti 2,39 lei/kWh, iar cei ai FEE Nord - 2,88 lei/kWh
Consumatorii casnici deserviți de Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L vor achita 2,39 de lei/kWh, cu 18 bani/kWh mai puțin decât prețul în vigoare, iar cei deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” - 2,88 de lei/kWh, cu 32 de bani/kWh mai puțin decât acum. Decizia a fost luată vineri, 10 noiembrie, de către membrii Consiliului de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
Potrivit ANRE, micșorarea prețurilor reglementate pentru furnizarea energiei electrice consumatorilor finali a fost posibilă în urma cererilor prezentate de furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune.
„Diminuarea prețurilor a fost determinată de următorii factori: reducerea prețului mediu de procurare a energiei electrice cu circa 3-4 %; modificarea prognozei cantității de energie electrică ce urmează a fi furnizată în perioada de gestiune consumatorilor finali; aplicarea cursului de schimb al monedei naționale față de dolarul american în cuantum de 18,31 de lei /USD, ceea ce este cu 3,6% mai puțin față de valoarea aplicată la determinarea prețurilor în vigoare (18,99 de lei/USD)”, explică ANRE.
Prețurile vor intra în vigoare la data publicării deciziei ANRE în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Secția ATI a Spitalului raional Cimișlia, modernizată: Echipament medical performant și reparații în valoare de 5,8 milioane de lei
DOC // Trei MINIȘTRI din Guvernul Recean au fost EXCLUȘI din Consiliul Suprem de Securitate. Cine face parte din CSS
R. Moldova apelează la energia de URGENȚĂ, care este foarte scumpă. Deficitul total constituie 484 MWh