Reacție FURIBUNDĂ a lui Șor, după ce organele de drept i-au deconspirat rețeaua de AGENȚI electorali plătită de Rusia: „Este GENOCID... Echipă, noi toți continuăm lupta împreună”
Condamnatul Ilan Șor, care se ascunde de justiția moldovenească la Moscova, consideră că organele de drept de la Chișinău ar fi comis un „adevărat genocid”, după ce i-a fost deconspirată toată rețeaua de agenți electorali. Acesta a lansat amenințări la adresa guvernării, Poliției și Procuraturii Anticorupție, în speranța că cei peste 130 de mii de agenți de-ai săi, plătiți cu bani rusești, vor rămâne pe poziții și vor face tot posibilul să compromită referendumul privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană.
„PAS continuă să terorizeze cetățenii. R. Moldova s-a transformat în totalitate într-un stat polițienesc. S-au desfășurat noi percheziții în cazul activiștilor noștri, au răsunat noi acuzații și somări de a recunoaște ceva ce nu au comis. Veronica Dragalin, care a fost aleasă în toaletă, sperie oamenii cu confiscarea proprietăților. Acești nemernici proguvernamentali au organizat un adevărat genocid”, a scris Șor într-o postare pe Telegram.
Potrivit condamnatului fugar, alocarea în luna septembrie a circa 15 milioane de dolari pentru a cumpărare alegătorilor nu ar fi o încălcare.
„Iar acestor nenorociți le voi spune totul. Nu există și nu poate exista nicio faptă ilicită. Toate plățile sunt legale. Avem dreptul la liberă exprimare. Avem dreptul de a protesta. Declarația Universală a Drepturilor Omului, adoptată de ONU în 1948, prevede dreptul poporului de a se opune unui regim dictatorial.
Echipă, noi toți continuăm lupta împreună! Și ne vom asigura să fie eliberați toți cei reținuți, astfel încât oamenii din republica noastră să nu se mai confrunte cu brutalitatea Poliției. Nu vă fie frică de nimic! Adevărul este de partea noastră”, a scris Șor.
De menționat că organele de drept din R. Moldova au documentat în luna septembrie transferuri de peste 15 milioane de dolari către persoane afiliate fugarului Ilan Șor. Banii veneau din Rusia și erau destinați pentru destabilizarea situației din R. Moldova, compromiterea referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană, dar și pentru susținerea unei candidate la funcția de președinte a R. Moldova.
Astăzi, 3 octombrie, ofițerii Inspectoratului Național de Investigații și angajații Procuraturii Anticorupție au efectuat mai multe percheziții în cadrul unei cauze penale privind finanțarea ilegală a partidelor politice și a concurenților electorali, dar și pentru spălarea de bani săvârșită de un grup criminal organizat în proporții deosebit de mari.
Venea din Slovacia și a vrut să intre în R. Moldova cu o armă nedeclarată, dar i-a fost confiscată la vamă
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
De la vulnerabilitate, la incluziune: Asociația PRODOCS oferă sprijin pentru copiii din centrele de plasament