Răsturnare de situație. Unii TRANSFUGI din „Pro Moldova” ar fi gata să REVINĂ în majoritatea parlamentară PSRM-PD. Funcția de PREMIER ar putea să-i revină lui Pavel Filip
Majoritatea parlamentară PSRM-PD ar putea să aibă în viitorul apropiat mai mulți deputați, după ce unii transfugi de la „Pro Moldova” vor reveni în fracțiunea PD. Declarația a fost făcută în această seară, în cadrul unei emisiuni de la RTR Moldova, de către liderul PD, Pavel Filip.
Potrivit lui Filip, alegerile parlamentare pot fi evitate și sunt șanse mari ca alianța PSRM-PD să aibă o majoritate confortabilă.
„Eu cred că acest Parlament poate să activeze în continuare. Am putea avea o majoritate confortabilă. Unii dintre transfugi au înțeles că au fost mințiți și pot reveni”, a spus Filip.
De asemenea, Filip afirmă că rămâne în picioare înțelegerea cu socialiștii pentru ca PD să preia funcția de premier după alegerile prezidențiale din toamnă.
Pavel Filip a confirmat că sunt neclare lucrurile în privința controversaților deputați PD, Vladimir Andronachi și Eugeniu Nichiforciuc, care în ultima perioadă ar fi prezenți doar la ședințele fracțiunii PSRM.
„Deputații Nichiforciuc și Andronachi nu au fost la ultimele ședințe. Sper că au anumite treburi și se vor alătura. Nu exclud nimic (că deja ar fi la PSRM). Eu am alte principii. Nu încerc să țin pe cineva cu forța. Dacă vor să se ducă, lasă-i să se ducă. Nu văd o catastrofă pentru PD. Eu îmi doresc să construiesc un altfel de partid, care să aibă la bază alte principii”, a subliniat fostul premier.
De menționat că fracțiunea PD a avut la începutul anului 29 de deputați, însă din februarie și până acum 14 deputați au aderat la grupul „Pro Moldova”, condus de Andrian Candu. Alți doi deputați, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, s-au alăturat fracțiunii Partidului „ȘOR”.
Zilele trecute, majoritatea PSRM-PD a fost părăsită de socialistul Ștefan Gațcan, însă peste cîteva zile acesta a revenit în fracțiunea PSRM.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți