09:14:52 22.11.2024
Stiri

VIDEO // R. Moldova va face parte din Comunitatea Politică Europeană, inițiativă lansată de Emmanuel Macron, dar INSISTĂ să ajungă membru cu drepturi depline al UE. Mesajul TRANȘANT al Maiei Sandu

Actualitate 15.06.2022 17:58 Vizualizări3284 Autor: Ziarul National
VIDEO // R. Moldova va face parte din Comunitatea Politică Europeană, inițiativă lansată de Emmanuel Macron, dar INSISTĂ să ajungă membru cu drepturi depline al UE. Mesajul TRANȘANT al Maiei Sandu


R. Moldova contează pe sprijinul Franței în privința obținerii statutului de țară-candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană (UE), în cadrul Summit-ului de la Bruxelles de pe 23-24 iunie curent, a declarat astăzi președinta Maia Sandu, după întrevederea de mai bine de două ore cu omologul francez, Emmanuel Macron. Șefa statului a menționat că R. Moldova acceptă să facă parte din Comunitatea Politică Europeană, o inițiativă lansată de Macron, însă asta nu înseamnă că vom renunța la parcursul european și la obiectivul de ajunge țară-membră UE cu drepturi depline.

„R. Moldova e o republică europeană, cu oameni care împărtășesc valorile europene, un stat care va avea, fără îndoială, un viitor european. Pe 3 martie 2022, R. Moldova a depus cererea de aderare la UE. Pentru noi aderarea la UE e o opțiune strategică pentru a rămâne parte a lumii libere, mai ales în contextul actual de securitate. Sperăm că cererea noastră de aderare va fi sprijinită de statele membre ale UE la Summit-ul de la Bruxelles de pe 23-24 iunie. Contăm, domnule președinte Macron, pe susținere continuă a Franței pentru obținerea statutului de țară-candidată pentru aderare. Acest pas important ne va ajuta să continuăm reformele inițiate și consolidarea democrației.

Știm că e vorba de un proces lung și eforturi susținute, dar vreau să fie clar că noi nu căutăm scurtături. Vrem să fim apreciați după merit, după rezultatul muncii noastre. În acest context, salutăm inițiativa dvs. vizavi de Comunitatea Politică Europeană, pe care o susținem și din care vrem să facem parte. Aceasta nu este o alternativă pentru parcursul nostru european, ci o inițiativă complementară care ne va ajuta în procesul de integrare europeană. Ne dorim consolidarea parteneriatului cu UE în domeniul politic și de securitate. R. Moldova vrea să fie un contribuitor, o parte a soluțiilor pentru problemele europene. Nu dorim să fim doar un consumator de beneficii, dar vrem să fim un stat care contribuie la o Europă mai puternică, mai integrată, mai influentă pe plan global”, a precizat Maia Sandu.

Șefa statului a remarcat faptul că vizita lui Emmanuel Macron este prima vizită a unui președinte francez în ultimii 24 de ani și are loc în anul în care marcăm 30 de ani de relații bilaterale diplomatice.

Președinta R. Moldova a mai menționat că astăzi, după conferința de presă comună, reprezentanții guvernelor celor două state vor semna trei acorduri importante.

„Este vorba de Convenția cu privire la evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale. Acest document este așteptat de oamenii de afaceri din R. Moldova și Franța și ne va ajuta pe noi să atragem mai multe investiții franceze în R. Moldova. Al doilea este Acordul privind activitățile Agenției Franceze de Dezvoltare (AFD), prin semnarea cărora va fi lansată cooperarea pentru dezvoltare din R. Moldova și Franța. Al treilea acord vizează aprobarea unui contract de credit de 15 milioane de euro din partea AFD pentru republica noastră. Apreciem acest sprijin bugetar în această perioadă complicată. AFD și-a anunțat deja intenția de a finanța proiecte în sectoarele energiei regenerabile, feroviar, irigare și aprovizionarea cu apă și canalizare. Cu sprijinul agenției, va fi modernizat și reabilitat tronsonul de cale ferată Chișinău – Ungheni, care deschide perspectiva conectării rețelei feroviare moldovenești la rețeaua europeană. Compania Pro-Parco, parteneră a AFD, va oferi împrumuturi avantajoase întreprinderilor mici și mijlocii din mediul rural și în sectorul agricol. Programul de creditare va sprijini aproximativ 3 600 de locuri noi de muncă timp de cinci ani. Mizăm pe cooperarea dintre Oficiul Silvic francez și „Moldosilva”, pentru susținerea programului de împădurire”, a enumerat Maia Sandu.

Șefa statului a mai spus că Franța și R. Moldova au inițiat un dialog bun în domeniul combaterii corupției, inclusiv în domeniul recuperării activelor furate: „Cooperarea din ultimul an a permis identificarea mai multor bunuri infracționale originare din R. Moldova pe teritoriul Franței. La fel, am inițiat cooperare între Autoritatea Națională pentru Integritate (ANI) și Înalta Autoritate Franceză pentru Transparență în Viața Publică”.

Nu în ultimul rând, Maia Sandu a punctat că Franța este și un partener economic important. „În R. Moldova activează 220 de companii în diferite sectoare. Încurajăm inițiativele companiilor franceze de a investi în domeniul energiei regenerabile în R. Moldova. Suntem interesați să semnăm un acord în domeniul securității sociale, dat fiind faptul că mai mulți cetățeni moldoveni locuiesc în Franța. Timp de 30 de ani, Franța a fost alături de R. Moldova inclusiv în perioade dificile așa cum e perioada prin care trecem acum, având războiul Rusiei împotriva Ucrainei la hotarul nostru. Am condamnat ferm agresiunea rusă și am predat pentru restabilirea păcii. Din prima zi moldovenii și-au deschis casele pentru sutele de mii de refugiați ucraineni. Aproape 80 de mii de ucraineni rămân și acum în R. Moldova. Apreciem rolul Franței, care a organizat alături de Germania și România platforma pentru susținerea R. Moldova pentru a ne ajuta să depășim consecințele războiului și ale crizei energetice. Vrem să sporim eforturile noastre de a schimba în bine viața cetățenilor noștri”, a mai spus șefa statului.

Liderul francez, Emmanuel Macron, a subliniat la rândul său că a venit în R. Moldova să transmită trei mesaje importante - un mesaj de prietenie și admirație pentru acțiunile guvernării de la Chișinău, un mesaj de susținere pentru suveranitatea și integritatea R. Moldova, precum și unul de solidaritate, fiindcă R. Moldova nu este singură în fața crizelor care s-au abătut pe continentul european.

Președintele Franței a mai spus că dorința R. Moldova de a adera la UE este „perfect legitimă”, iar în cadrul reuniunii Consiliului European de săptămâna viitoare, republica noastră va avea un răspuns „pozitiv și clar” în ceea ce privește obținerea statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.

„Va fi un răspuns însoțit de condiții, pentru că este vorba despre un drum, un proces, dar dorința mea este ca acest mesaj și semnalul transmis să fie clar și pozitiv, pentru că vă datorăm acest lucru, datorăm acest lucru republicii dumneavoastră și regiunii”, a declarat liderul francez în cadrul unei conferințe de presă comune cu președinta Maia Sandu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md