Putin este PĂRĂSIT de unul dintre cei mai fideli ALIAȚI din Europa. Acesta va sprijini excluderea Rusiei din SWIFT
Premierul maghiar Viktor Orban a declarat că Ungaria va sprijini sancțiunile UE aplicate Rusiei și că nu va bloca niciuna din ele, inclusiv excluderea Rusiei din sistemul internațional bancar SWIFT. Și premierul Marii Britanii, Boris Johnson, cere scoaterea Rusiei din SWIFT.
„Ungaria a arătat clar că vom sprijini toate sancțiunile, deci nu vom bloca niciuna, așa că noi vom accepta și sprijini ceea ce vor conveni prim-miniștrii Uniunii Europene”, a declarat sâmbătă Viktor Orban, potrivit The Guardian, care citează Reuters.
Mai devreme, în cursul zilei de sâmbătă, Orban a spus că este de acord ca Rusia să fie blocată în sistemul bancar internațional SWIFT. Premierul ungar era considerat până acum cel mai apropiat lider din blocul comunitar de președintele rus Vladimir Putin.
Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat înaintea unei întâlniri cu cancelarul german Olaf Scholz că ar trebui luate în considerare toate sancțiunile.
„Am venit la Berlin să trezesc conștiința Germaniei, astfel încât să decidă sancțiuni cu adevărat dure, care să influențeze deciziile Kremlinului. Trebui să închidem Nord Stream 1 și 2, să nu ne mai bazăm pe materiile prime, să excludem instituțiile financiare rusești de pe piețele de capital, să confiscăm bunurile oligarhilor, să scoatem Rusia din sistemul SWIFT... toate opțiunile trebuie să fie pe masă”, a declarat Mateusz Morawiecki.
Italia, Franța, Cipru și-au exprimat acordul pentru excluderea Rusiei din sistemul interbancar de comunicații internaționale SWIFT, au anunțat autoritățile de la Kiev, care au purtat discuții cu țările europene. Acordul Ciprului era considerat important, deoarece Ciprul este o destinație majoră a investițiilor rusești. Germania încă se împotrivește excluderii Rusiei, motivând că „ar avea efecte masive asupra transferurilor de plăți în Germania”.
Și premierul britanic Boris Johnson a cerut scoaterea Rusiei din sistemul SWIFT. „Cerem încetarea implicării Rusiei în sistemul SWIFT”, notat Johnson într-un mesaj pe Twitter, în care enumeră măsurile luate de Marea Britanie în sprijinul Ucrainei.
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia