PSRM acuză SIS-ul, dar și pe Maia Sandu de IMPLICARE în răpirea ex-judecătorului ucrainean Nicolai Ceaus: „Vom cere constituirea unei comisii de ANCHETĂ în acest caz”


Deputații Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) susțin că Serviciul de Informații și Securitate (SIS), dar și președintele Maia Sandu ar fi implicați în răpirea fostul judecător din Ucraina, Nicolai Ceaus, care se ascundea în R. Moldova de justiția statului vecin, după ce a fost prins cu mită de 150 de mii de euro în borcane.
Potrivit deputatului Bogdat Țîrdea, președintele Ucrainei a solicitat încă în 2019, în cadrul întrevederii cu premierul de atunci Maia Sandu, ca ex-judecătorul certat cu legea să fie extrădat.
„Noi mai știm că recent a avut loc o întrevedere între conducerea SIS cu SBU (serviciul similar din Ucraina n.r.). Între cele două servicii este un tratat de colaborare. Noi mai știm că SIS este în subordinea Maiei Sandu, deși noi am încercat să-l întoarcem sub control parlamentar. Nu este întâmplător nici materialul publicat de RISE Moldova cu patru zile înainte de răpire. Ulterior, Renato Usatîi pune pe rețelele de socializare un filmuleț cu răpirea. Să ne amintim că și Ambasadorul SUA la Chișinău s-a întâlnit pe 2 aprilie cu Maia Sandu și Usatîi. Aici apar o serie de întrebări privind implicarea Maiei Sandu în acest caz”, a precizat Țîrdea într-un briefing de presă la Parlament.
La rândul său, socialistul Grigore Novac este convins că Maia Sandu ar fi implicată „direct sau indirect” în răpirea lui Ceaus.
„SIS nu avea cum să nu știe de răpirea acestui cetățean, pentru că ei imediat sunt informați despre asemenea cazuri. Cei de la SIS trebuie să ne spună ce s-a întâmplat. Această răpire nu ar fi fost posibilă fără implicarea directă sau indirectă a Maiei Sandu. La următoarea ședință a Parlamentului, socialiștii vor propune crearea unei comisii de anchetă pe acest caz. Sper ca toți deputații să voteze pentru constituirea acestei comisii parlamentare de anchetă. Este inadmisibil ca ziua în amiaza mare să fie răpit un om, fie el și certat cu legea”, a conchis Novac.
De menționat că președinta Maia Sandu s-a arătat astăzi îngrijorată de acest caz și a cerut acțiuni imediate din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne, instituția principală responsabilă de asigurarea securității cetățenilor, și Serviciului de Informații și Securitate.













































































