Procurorii ar fi găsit cele aproape 12 MILIOANE de dolari, prejudiciul cauzat statului în dosarul „Energocom”. Dodon: „Procurorii au căutat și au găsit unde au ajuns banii…”
Fostul ministru al Economiei Igor Dodon, principalul învinuit în dosarul „Energocom”, susține că procurorii ar fi găsit cele aproape 12 milioane de dolari, prejudiciu cauzat statului de pe urma semnării în 2008 a contractului de achiziționare a energiei electrice.
Dodon susține că nu are nicio vină, în contextul în care contractul a fost semnat la o săptămână de la numirea dânsului în funcția de ministru al Economiei.
„S-a negociat contractul până la numirea mea în funcție și a apărut nu știu de unde... Eu văd că și pe acest dosar, și pe dosarul de ieri, Plahotniuc nu este trimis în judecată... Eu nu am niciun fel de probleme cu aceste dosare, nu mă ascund”, a declarat Igor Dodon astăzi în fața Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
Totodată, Dodon afirmă că niciun ban din cele aproape 12 milioane de dolari nu ar fi ajuns pe conturile sale.
„Asta trebuie să întrebați la Procuratură, pentru că, dacă ei găseau măcar un leu transferat pe numele meu, atunci noi discutam în altă parte sau nu mai discutam deloc. Ei au căutat și au găsit unde au ajuns banii. Bravo lor. Au găsit și probabil vor face public acest lucru, dar Dodon nu este acolo. Sunt alte persoane, inclusiv politicieni. O să vedem, totul va fi public, dar întrebările nu trebuie să fie față de mine”, a precizat Dodon, după ce prima ședință în dosarul „Energocom” a fost amânată pentru a treia oară.
Amintim că procurorii îi incriminează lui Dodon faptul că, în perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al Economiei și Comerțului pe timpul comuniștilor, a semnat avizul în baza căruia directorul general al SA „Energocom” a încheiat la scurt timp contractul privind procurarea energiei electrice pentru R. Moldova cu o companie străină din Ungaria, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar legislației.
Potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină, prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 a constituit 0,053 de dolari SUA pentru 1 kw/h și, respectiv, de 0,058 de dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009, în condițiile în care SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Astfel, statului i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 de dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 de lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski