Proaspătul PRIM-MINISTRU vrea să adere la PAS: „Aș fi foarte onorat să primesc o invitație. Acest PARTID e diferit de orice am avut noi până acum”. Dorin Recean, despre marja sa de independență în fruntea Guvernului
Prim-ministrul Dorin Recean nu este membru de partid, dar ar fi „onorat”, dacă conducerea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) i-ar face o invitație în acest sens.
„Nu sunt membru de partid, dar aș fi onorat să primesc o invitație. Dacă mi s-ar propune să ader, atunci nu aș spune nu”, a declarat în această seară Recean, în cadrul emisiunii „Bună Seara” moderată Mircea Surdu la postul public de televiziune.
Potrivit lui Recean, nu contează că din actualul Guvern doar Vladimir Bolea este membru al PAS.
„Pentru mine este important ca Guvernul R. Moldova să livreze rezultate. Nu contează că e vorba de un guvern tehnocrat sau altceva… Important e să livreze rezultate. Dacă am negociat o marjă de independență în calitate de prim-ministru? Ceea ce am înțeles eu în comunicarea cu partidul și cum acest partid e diferit de orice am avut noi până acum… Acest partid întreabă cetățeanul ce trebuie să livrăm. Acest guvern nu are altă agendă decât agenda cetățeanului. Prin urmare, nu am nevoie de o marjă de libertate. Avem un program de guvernare, iar acest program reprezintă necesitățile cetățeanului”, a punctat Recean.
Elveția se declară gata să găzduiască o întrevedere Trump-Putin. Ce se va întâmpla cu mandatul de arestare pe numele liderului rus
Studiu îngrijorător: Oamenii de ştiinţă spun că au descoperit cauza înmulţirii inexplicabile a cazurilor de cancer
Ziua Culturii Naționale: ICR „Mihai Eminescu” și Ambasada României în R. Moldova organizează concertul cu genericul „Enescu. Rapsodii și poeme”, la 70 de ani de la trecerea în neființă a marelui compozitor român